Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a elaborat şi trimis spre aprobare un proiect ordonanţă de urgenţă, prin care propune o serie de beneficii pentru cei care vor să muncească peste vârsta standard de pensionare.

„Pentru asiguraţii care au îndeplinit stagiul minim de cotizare şi care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare, punctajul lunar realizat în perioada respectivă va fi majorat cu 50%”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ. Altfel spus, ai dreptul să te pensionezi la 65 de ani (sau mai puţin în cazul femeilor) şi optezi să mai munceşti încă un an, pentru acest an suplimentar punctajul lunar va fi cu 50% mai mare, ceea ce înseamnă că la momentul ieşirii la pensie vei încasa mai mulţi bani decât dacă nu ai fi muncit peste vârsta standard de pensionare.

O altă facilitate luată în calcul de ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi supusă dezbaterii în Consiliul Economic şi Social săptămâna trecută este să se „permită cumulul pensiei anticipate sau anticipate parţiale cu activităţi profesionale desfăşurate în mediul privat”.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.