Asociația ACCEPT, care militează pentru drepurile minorităților sexuale, cere autorităților române să recunoască ”rolul statului român în inițierea și perpetuarea sistemului opresiv”, despre care susține că ar fi făcut mii de victime în rândul persoanelor gay și lesbiene, potrivit unui comunicat de presă.

ACCEPT se referă la vechiul articol 200 din Codul Penal, introdus de regimul comunist în 1968 și abrogat în 2001, când România negocia aderarea la UE, un articol care pedepsea relațiile consimțite între persoanele adulte de același sex cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dar includea și factori agravanți care permiteau instanțelor să acorde pedepse de până la 15 ani de închisoare.

ONG-ul citat arată că, în baza articolului 200, Securitatea comunistă, Miliția iar mai apoi Poliția, instanțele de judecată, procuratura și închisorile au supus bărbați gay și femei lesbiene la arestări, anchete, șantaj, tortură și încarcerări.

Integral pe G4media.ro



Comentarii

Ecce Kurrupt Cu respect, Eu ecce pizdacul căcănar repetent poponar și poponaut, Friedrich Preputzius Sfinkterianus Hemoroidus Gonoreikus Fekalius Limbrikus Poponauticus von Paulus, adică pe scurt Paulus Sfinkterianus Wurst Kârnatzius, cel care are arianusul franujuratus, alias Kuminecăturile Gemene. Eu Ecce și Homo Homalăus Poponarius. Eu nu mă joc de-a tradiția orală pentru că au grijă dragii mei poponauți să mi-o dea în gură până se lasă cu sloboz, gen muie en-passant, dar o servesc și între buci, pentru că eu înbuc obligat prin sodomizare, așa că am arianusul franjuratus spartus. Vă iubesc,..... altfel! Cu drag, același, al dumneavoastră Paulus Sfinkterianus Wurst Kârnatzius

22 iunie 2021 0:46

Kuminecăturile Gemene Am uitat să mă semnez... Eu Ecce Homo. Eu nu mă joc de-a tradiția orală ca sugarii. Eu ecce mare militant al asociației Accept Cârnațul în Sfinkter. Arianus Uber Alles!

21 iunie 2021 18:10

Ecce Kurrupt Cu toții știm acum că specimenele Homo Superior ecce neprihăniți și a fost răstigniți pe nedrept de-a lungul timpului cu excepția celor care se adăpostește în spatele altarului religios și se jură că se abține. Ei ecce neprihăniți prin sacrificiul mântuitorului nostru Cristian Homobuci care a plătit pentru toți atât retroactiv cât și în avans pentru așa-zisa infracțiune de a iubi. Și nu numai atât, ca să nu ne încurcăm în atâtea reguli, a dat și singura poruncă care trebuie să o respectăm: Să te iubești cu aproapele ca tine însuți! Comuniștii era pizdaci atei, ei credea că instinctul bestial de reproducere pe care îl simțea ei ecce iubirea. Greșit evident. Cu toții știm că iubirea adevărată ecce când dai dovadă de un spirit cu adevărat superior și zdrobești acest instinct primitiv. Atunci ești de fapt om.

21 iunie 2021 17:11

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.