Acuzaţii grave la adresa autorităţilor române. Agenţia de Mediu şi Ministerul Mediului ar fi încercat sistematic să perieze datele transmise la Bruxelles privind poluarea aerului, susţin activiştii din domeniu. Toate suspiciunile vin de la problema de fond. Avem prea puţine staţii de monitorizare, deci nu ştim cât de poluat e aerul pe care-l respirăm.

Conform Eurostat, suntem pe locul trei în Uniunea Europeană la poluare, după Bulgaria şi Polonia. Iar Agenţia Europeană de Mediu ne transmite că, în fiecare an, pentru 25 de mii de români, aerul toxic pe care-l respiră e fatal.

Urmăriți un reportaj realizat de Alina Manolache şi Mihai Buzduga.

Ce boli poate cauza poluarea pe termen lung
Aerul poluat este un duşman invizibil, mai ales pentru pacienţii cu astm şi pentru cei care au boli de plămâni sau cardiovasculare.

"Aceste particule poluante care pătrund la nivelul căilor aeriene determină inflamaţia locală care favorizează infecția SARS CoV-2, favorizează apariția tuberculozei. Pe termen mediu aș spune, dar pe termen lung poate duce la apariția unor procese neoplazice, adică la apariţia cancerului pulmonar. Ajung în sânge şi determină reacţii inflamatorii, pentru că sunt particule străine organismului, în diverse organe: cord, creier", a spus Beatrice Mahler, managerul Institutului "Marius Nasta" din Capitală.

România, somată de Comisia Europeană să monitorizeze corect poluarea
În faţa avertismentelor transmise de medici, de Agenţia Europeană de Mediu şi OMS, România a rămas impasibilă la efectele poluării.

Anul trecut, în toamnă, Comisia Europeană ne-a ameninţat cu judecata şi ne-a dat două luni la dispoziţie să rezolvăm problema.

Doar că nu prea ştim ce respirăm, din cauza numărului insuficient de staţii de monitorizare a calităţii aerului.

Tot opt staţii aveam şi în 2020. Autorităţile admit că au o problemă şi promit să mai facă trei. O staţie de monitorizare costă 300 de mii de euro. Oficialii se laudă că le-au dotat cu aparatură de ultimă generaţie.

Oricât de dotate ar fi, dacă nu vom avea suficente, nu vom afla niciodată cât de toxic e aerul, mai ales în Bucureşti.

Maşinile generează 60% din poluare
Cel mai prost stăm la numărul staţiilor care monitorizează traficul. Avem doar două în toată Capitala, în condiţiile în care maşinile generează 60% din poluare.

Procedura de infringement ne obligă teoretic la transparenţă, dar durează ani ca să ajungem la judecată, aşa că riscul ca autorităţile să se lase, iar, pe tânjală sunt mari.


Comentarii

ABCD Scandalul gunoaielor din centrul Bucureştiului durează de câteva săptămâni, iar cei care suferă de pe urma disputei dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest sunt în continuare cetățenii, care stau cu deșeurile în fața caselor de săptămâni întregi. Miercuri, Garda de Mediu București a amendat primăria, dar și firma de salubritate. Între timp, tot mai mulţi şobolani se plimbă nestingheriţi pe străzi. „E un focar de infecție, ce să spun, e un atac chimic și biologic la adresa cetățeanului. Am văzut și un șobolan care a ieșit de acolo, am făcut o fotografie cu rozatorul pe gunoi”, spune un bucureștean revoltat. Pe strada Timpotei Cipariu din București, în zona Calea Griviței, stau în continuare pe străzi gunoaie care, potrivit localnicilor, nu au mai fost ridicate de două săptămâni, deși primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, spunea miercuri că a reușit să meargă la sortatori și le-a achitat acestora o parte din datorii, iar activitatea de salubritate ar fi trebuit să înceapă. Succesuri de-ale "guvernului meu' !

19 iunie 2021 7:17

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.