Blocul de sterilizare al Spitalului Colţea din Capitală este defect de o săptămână, iar instrumentele folosite la operaţii sunt trimise cu ambulanţa şi sterilizate la Spitalul Cantacuzino.

Marian Stamate, medic primar la Spitalul Clinic Colţea, cel mai vechi spital din Capitală, situat la kilometrul 0 şi aflat în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, a explicat situaţia actuală a blocului de sterilizare al unităţii sanitare, situat în vecinătatea celor 5 blocuri operatorii care există în spital. Blocul de sterilizare este stricat de o săptămână, iar halatele medicilor şi instrumentarul folosit la operaţii sunt trimise la Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino cu ambulanţa spitalului Colţea, zilnic, potrivit News.ro.

În plus, spune medicul Stamate, la Spitalul Colţea există o serie întreagă de probleme încă nerezolvate. CT-ul spitalului este stricat de anul trecut, aparatul cu care se făceau colonoscopii s-a defectat şi el, şi, în plus, ATI-ul principal al spitalului stă gol de săptămâna trecută, de când nu mai există aici niciun pacient cuCovid 19. Acesta va putea fi folosit pentru pacienţii cu alte afecţiuni în afară de covid 19 după un aviz care trebuie să vină de la DSP Bucureşti.

Integral pe ProTV



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.