Disputa pe tema apariției COVID-19 continuă. Un virusolog chinez este de părere că nu există nicio dovadă concludentă care să susţină teoria scăpării virusului din laborator. Însă dovezile că COVID-19 provine dintr-un laborator din Wuhan au fost șterse, acuză un fost şef al MI6, relatează presa din Regat.

Sir Richard Dearlove este convins că analiza biochimică a COVID-19 poate dovedi că acesta este un virus creat artificial.
”Am obţinut probe la finalul lui 2019, atunci când echipa noastră le-a analizat pentru prima dată pentru a depista prezenţa unui coronavirus, în condiţiile în care avusesem semnale despre un caz de pneumonie de provenienţă necunoscută până atunci în laboratorul nostru, care se ocupa de astfel de cercetări.

Am izolat aceste probe şi noii agenţi patogeni. Apoi, într-un timp foarte scurt, am concluzionat că există un nou tip de coronavirus în aceste probe”, a declarat Shi Zhengli, directorul laboratorului de Virusologie din Wuhan.

Integral pe Gândul



Comentarii

Ecce Kurrupt Chinezii zice că virusul nu a scăpat din laboratorul din Wuhan. MI6 zice că virusul a fost creat artificial. Inteligența Centrală a Arianusului nu are cum să ajungă la vreo altă concluzie decât concluzia lui Trump. Chinezii a creat virusul ca să-l dea jos pe Trump...

15 iunie 2021 20:28

Victor Ponta, ofiter SIE, mason, homosexual Nu va luati de chinezii mei!

15 iunie 2021 19:02

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.