Nela Ignatenko, condamnată la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Ferma Băneasa, dispărută de la domiciliu și dată în urmărire internațională, a fost prinsă în Belgia încă din luna martie a acestui an, au declarat pentru G4media.ro surse judiciare. Acum, femeia se luptă în instanță să nu fie predată în România.

Nela Ignatenko (fostă Păvăloiu, ex Fenechiu) a fost consilier guvernamental pe vremea premierului Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit DNA, ea ar fi început demersurile pentru obținerea de către ”prințul” Paul al României a terenurilor fostei ferme regale de la Băneasa și a pădurii Fundu Sacului din Snagov, de peste 46 de hectare, o pretinsă moștenire din partea bunicului său, regele Carol al II-lea.

”Ca urmare a înțelegerii avute cu inculpatul Al României Paul Philippe, inculpata Păvăloiu Nela i-a promis că, prin influența avută la nivelul funcționarilor publici cu atribuții în retrocedarea pădurii Snagov, îi poate determina să acționeze conform intereselor acestuia. Astfel, aceasta a făcut demersuri la Primăria Snagov și Instituția Prefectului Ilfov, a redactat cereri, memorii, a pus la dispoziția funcționarilor publici înscrisuri și, prin intermediul primarului Mușat Apostol, cu care are o relație apropiată, beneficiind de sprijinul unor persoane din conducerea unor partide politice, și-a exercitat influența asupra funcționarilor publici din cadrul comisiei locale Snagov și comisiei județene de fond funciar Ilfov, determinându-i să valideze retrocedarea către inculpatul Al României Paul a suprafeței de 46,78 ha teren forestier, deși acesta nu a depus cerere în mod valabil, nu a făcut dovada titlului lui Carol al II-lea sau drepturilor sale succesorale după acesta. În schimb, inculpata Păvăloiu Nela urma să primească 30% din valoarea bunului ce urma a fi retrocedat”, arăta DNA într-un comunicat din 2016.

Integral pe G4media.ro



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.