Premierul Florin Cîțu a făcut declarații, joi, imediat după întâlnirea cu reprezentanții HORECA. ”Vreau să pregătim cât mai bine acest sezon estival, pentru că este foarte important pentru noi și pentru mine în special. După discuția pe care am avut-o astăzi cu reprezentanții industriei, au venit câteva soluții foarte inovative și interesante și avem susținerea industriei pentru campania de vaccinare, ceea ce era foarte important. Am înțeles cu toții că, pentru a avea un sezon de succes în România, pe litoral, trebuie să lucrăm împreună. Am vorbit despre propunerile pentru Comitetul Interministerial de mâine, din partea industriei am primit propuneri și soluții foarte bune și promisiunea mea este că vom avea aceste soluții la timp aprobate ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare și a doua etapă de la 1 august. Toată lumea a înțeles că nu vom putea redeschide total de la 1 iunie. Cred că pentru 1 iunie putem vorbi deja de eliminarea purtatului măștii pe plajă. Am venit cu o condiție, cu o distanțare între șezlonguri, cu care industria este de acord. Cred că această condiție minimă putem deja să o anunțăm, fără mască pe plajă începând de la 1 iunie”, sunt câteva din declarațiile premierului.


Comentarii

Florian Gavrilas Adica Citu in marinimia lui ne "lasa" la plaja? Date-n pizda matii de tembel!

7 mai 2021 13:54

Ciobanu Mircea Cemah? Eu astept sa imi exercit drepturile?

6 mai 2021 19:04

claudiu vasilescu Ce cacat sa relaxezi bah Golum? Cat ai luat de la Big Pharma bai pulica?

6 mai 2021 18:38

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.