Deputaţii USR-PLUS Oana Cambera şi Filip Havârneanu au depus o propunere de modificare a Codului administrativ, susţinută de parlamentarii alianței, prin care va fi facilitat accesul cetăţenilor la şedinţele consiliilor locale şi judeţene. Proiectul asigură oricărui cetăţean acces egal, neîngrădit şi transparent la şedinţele CL şi CJ, susține USR-PLUS.

Recâștigarea încrederii cetățenilor prin intermediul transparenței

„Am promis garantarea transparenţei şi asta facem! De ce transparenţă? Pentru că avem datoria informării cetăţenilor şi, în orice democraţie, cetăţenia activă trebuie să fie încurajată! Această iniţiativă vine şi ca urmare a nenumăratelor sesizări pe care le-am primit de la cetăţeni şi consilieri locali din ţară, în general, şi din judeţul Ilfov, în particular. Suntem încrezători că, în Parlament, colegii se vor poziţiona favorabil pentru susţinerea transparenţei!”, declară deputata Oana Cambera.

„Transparenţa este esenţială dacă vrem să recâştigăm încrederea cetăţeanului. E timpul să arătăm că nu avem nimic de ascuns şi, mai mult decât atât, că ce am promis asta facem. E absolut firesc, aşadar, că cei interesaţi să poată urmări şedinţele de consiliu local şi judeţean.

Integral pe Evenimentul Zilei


Alte articole pe același subiect


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.