Suntem în post și mulți dintre noi alegem dieta cu fructe. Cât de bune sunt de fapt pentru sănătatea noastră aflăm de la expertul în boli metabolice și nutriție, Laura Ene.

”Dragile noastre fructe, de multe ori, cea mai ușoară masă de seară. Din păcate, pentru corp, pentru ficat, pentru pancreas, este una dintre cele mai grele tipuri de mese pe care le putem alege. Fructele seara nu ne ajută. Iar fructele, nu neapărat că au contraindicații, fructul este cel mai bun desert, cea mai bună formă de a mânca ceva dulce. Însă, la fel cum desertul se mănâncă într-o cantitate moderată, la fel și fructele.

Mâncați fructele ca atare, nu sub formă de suc!
Cu siguranță cu toții știm că fructele au o mulțime de vitamine și minerale, dar ne oprim aici. Nu mai știm că au foarte mult zaharuri și da, au foarte multe vitamine, minerale, antioxidanți, polifenoli, toate formulele acestea care ne ajută să ne păstrăm sănătatea, însă, ce nu știm, este că ele nu se găsesc în suc. Foarte mulți dintre noi stoarcem fructele în speranța că vom câștiga mai multe fructe odată, însă, de fapt, pierdem tot ce este cu adevărat important în fruct, adică fibra și antioxidanții, care nu plutesc în suc și care stau lipiți în fibra fructului.

Nu consumați mai mult de două porții de fructe pe zi!
Așadar, fructele se consumă cu porția, ca desert, le putem consuma între mese sau imediat după masă. Este vorba despre toleranța digestivă a fiecăruia, faptul că am tot auzit că fructele, dacă le mâncăm după masă, fermentează. Din punctul meu de vedere este minunat să vină ca un dop peste ce am mâncat, și să ne sigileze senzația de sațietate. Prefer să ofer un fruct la desert decât o prăjitură. Există multe persoane care au patologie colonică, patologie gastro-intestinală, colită de fermentație, colon iritabil, care nu tolerează combinația de alimente cu fructe.

În cazul pacienților cu diabet, mulți dintre ei știu și primesc în continuare recomandarea să mănânce fructele între mese. Dar, dacă observăm că acel fruct ne crește foarte mult glicemia, recomandarea mea ar fi să îl mâncăm imediat după o masă.

Mâncați fructele după masă sau între mese, niciodată seara!
Putem să combinăm fructul după un sandwich, dimineața, să mâncă fructul după felul doi, la masa de prânz, important e să nu punem fructele seara și să nu depășim mai mult de două porții pe zi.

O dietă numai cu fructe nu știu cât de potrivită este pentru că fructul are apă, are carbohidrați, și cam atât. Nu are din celelalte principii nutritive. Sigur că sunt și fructe oleaginoase, precum nucile, alunele, migdalele sau avocado, care au mult ulei. Și atunci fructele nu reprezintă alimentul complet.

Sigur că putem să încercăm, în momentul în care ne este poftă de un anumit tip de fruct, mă gândesc la pacienții mei care, pe perioada verii, și-au dorit să facă o ”burtă de pepene”, să se sature. Sigur că le-am construit și le-am creat o masă de pepene, de jumătate de kilogram, de un kilogram de pepene. Dar asta nu trebuie să devină o obișnuiță și ceva pe termen lung.

Fructele nu țin de foame!
Fructele nu țin de foame, mai ales cele acide. Plus că cele acide pot deranja sucurile gastrice și pot deranja o gastrită care stă la pândă, mai ales într-o cură de slăbire în care mâncăm mai multă salată, mai răbdăm și de foame, întotdeauna trebuie să fim atenți la patologia care se poate asocia unei diete de slăbit.

În principiu, niciun fruct nu îngrașă dacă nu este consumat în exces. Pentru că 100 de grame de banană are tot atâtea calorii sau carbohigrați cu 200 de grame de măr și echivalent cu 300-400 de grame pepene. Adică totul este despre gramaj”, a povestit Laura Ene la Antena 3.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.