Două persoane au fost rănite iar traficul se desfășoară cu dificultate pe Autostrada A1, pe sensul Pitești către București, din cauza unui accident în care au fost implicate patru autoturisme.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române transmite că circulația este restricționată pe a doua bandă pe Autostrada A1, la kilometrul 15, pe sensul Pitești către București, din cauza unui accident în care au fost implicate patru autoturisme.

Două persoane au fost rănite ușor în urma coliziunii.

Traficul rutier se desfășoară dirijat pe prima bandă și pe cea de urgență.

”Patru autoturisme au fost implicate într-o coliziune, la kilometrul 15 pe Autostrada A1, pe sensul dinspre Pitești către Capitală. Două persoane au suferit leziuni ușoare, fiind transportate la spital”, a transmis centrul Infotrafic.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.