Pentru unii, carantinarea a reprezentat o adevărată binecuvântare, dar pentru alții, această experiență a fost resimțită ca fiind o perioadă de detenție. În continuare vom discuta despre activitățile care i-au ajutat pe oameni să treacă peste momentele grele din ultimul an.
Socializarea virtuală a reprezentat un adevărat colac de salvare pentru persoanele singure, cât și pentru cele care formau parte dintr-un anturaj care se întâlnea foarte des. Mesageria scrisă, precum și apelurile audio/video au fost suprasolicitate în debutul pandemiei. De asemenea, pe perioada lockdown-ului, timpul petrecut de utilizatori pe rețelele de socializare a crescut substanțial. Spre exemplu, celebra aplicație Zoom a trecut de la 10 milioane de utilizatori în decembrie 2018 la nu mai puțin de 300 de milioane de utilizatori în luna aprilie a anului 2019.
Integral pe Jurnalul Național
Alte articole pe același subiect
- Guvern: Taxele pentru activităţile miniere, mai mari cu 28%
- Are 27 de ani şi a renunţat la antreprenoriat ca să muncească pentru alţii: le-a mărit afacerea de zece ori în criză
- Roaba de cultură se redeschide în parcul Herăstrău
- Festivalul de Film Victoria vă așteaptă cu numeroase activități! Aflați care!
- Ce să faci în pauza de la serviciu ca să rămâi productiv până la sfârșit
- Noul Cod Fiscal. Taxe mai mari pentru PFA şi pentru cei care obţin venituri din activităţi independente
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Ți-ai propus să redecorezi casa? Află de ce mobila din lemn este cea mai bună alegere!
14 aprilie 2021 17:54Simptomele care îți arată că ai carență de seleniu
14 aprilie 2021 10:25Cafeaua, medicament natural pentru boala de ficat gras. Ce cantitate e recomandată zilnic?
14 aprilie 2021 8:52Nu consumați niciodată fructele în acest mod dacă nu doriți să devină un pericol pentru sănătatea dumneavoastră
13 aprilie 2021 19:0110 superalimente si ingrediente alternative populare
13 aprilie 2021 17:48Editorial
Ieșirea USR Plus de la guvernare ar fi unul dintre cele mai josnice și iresponsabile gesturi comise vreodată de un partid
Transformarea lui Vlad Voiculescu dintr-un activist umanist bun într-un politican prost, care nu gândește sau nu-i pasă de consecințele acțiunilor sale, este una dintre cele mai mari și neplăcute surprize pe care le-am avut...