Ancuța Cârcu, lider al unei filiale AUR și suspectă într-un proxenetismi, a primit, vineri, mandat de arestare, transmite Antena 3.

Mandatul a fost emis de judecătoria din Turda. Procurorii o acuză pe Cârcu că ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere în clubul moștenit de la fratele ei.

În dosarul cunoscut sub numele ”Proxeneții de Tenerife” s-au mai emis mandate de arestare pentru încă patru persoane, care în momentul de față nu se află în țară.

În schimb, Ancuța Cârcu se află în țară.

"Sunt în țară... Mă duc să-mi pregătesc valiza și să plec", a spus ea într-o declarație telefonică în direct la Antena 3".

Cârcu susține că este "prim-vicepreședinte al filialei AUR Galați, unde este membru cu adeziune semnată".

Referitor la activitățile în legătură cu care o acuză procurorii, ea confirmă că deține un club unde "domnii plătesc băutura fetelor" care lucrează în local, dar că nu este treaba ei ce fac angajatele după program iar ea, personal, "nu contorizează păsărica nimănui".

Cârcu a reacționat pe Facebook după decizia instanței din Turda. Redăm postarea în continuare, păstrând ortografia originală.

"Am aflat cu stupoare ca in dupa-masa asta a fost admisa propunerea de arestare facuta pe numele meu. Nu credeam sincer ca in Statul de drept “romania” cineva mai poate fi privat de libertate fara nicio proba.

Sper ca in raport de mine nu s-a comis vreo eroare judiciara si pur si simplu am fost tratata la pachet cu ceilalti inculpati, fiind cu totii arestati fara nicio diferenta.

In cateva zile voi avea contestatia in fata Tribunalului Cluj, unde am inteles ca judecatorii sunt mai bine pregatiti decat la judecatoria campia turzii.

Imi pun (inca) toata increderea in justitie ca va face dreptate in cazul meu", a scris ea.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.