Este alertă la Târgu Jiu după ce, fratele unui cunoscut medic a murit în urma unui infarct.

Bărbatul, în vârstă de doar 46 de ani, se vaccinase împotriva COVID-19 cu doar o zi înainte.

Omul lucra la serviciul de Gospodărire a Apelor Gorj și s-a dus la muncă imediat după imunizare. Însă, la doar câteva minute după ce a ajuns, i s-a făcut rău.

Colegii au chemat imediat ambulanța, medicii l-au resuscitat câteva zeci de minute, până ce bărbatul și-a revenit. L-au dus totuși la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean pentru investigații.

Acolo însă, după aproximativ 12 ore, pacientul a făcut un alt infarct, care i-a fost fatal.

Colegii bărbatului spun că nu știau ca omul să fi avut probleme de sănătate.


Comentarii

O fi sărbătorit omul excesiv cu nevasta „succesul” vaccinării. În mod sigur, n-așa, nefericitul accident nu are absolut nicio legătură cu vaccinul. Cu siguranță, otoritățile medicale vor stabili cauza cu precizie, fie de ar examina și notele primite la admiterea în treapta a doua de liceu. Ar fi teribil de regretabil dacă a obținut vreun 4 nemeritat și nu a apucat să devină ministru de finanțe sau măcar primminstru, cum ecce n mai nou la modă! Oricum, Dumnezeu să-l odihnească pe bietul om pierit în floarea vârstei!

3 martie 2021 9:41

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.