Bugetul de stat pe anul 2021 a fost votat, marți, în Parlament în forma aprobată de Guvern. Social-democrații au acuzat coaliția de guvernare că a instaurat „dictatura bugetară” și a impus controlul absolut asupra bugetului, contrar prevederilor constituționale și cutumelor democratice.

În favoarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021 au votat 234 de deputați și senatori, iar 170 de parlamentari au votat împotrivă, potrivit Mediafax.

"Anul acesta, mai mult cu 7,7 miliarde pentru pensii. De ce? Pentru că au crescut pensiile. Nu mai mințiți. Au crescut pensiile și în 2021.", a spus Florin Cîțu, în Parlament, despre Legea Asigurărilor Sociale.

Bugetul este concentrat pe investiții și forțează reforma în administrația publică centrală și locală, spunea premierul Florin Cîțu, care a respins ideea unui buget al austerității: „ Această noțiune că e un buget mic este falsă și nu e susținută de date”.

„Cheltuielile cresc, anvelopa salarială nu înregistrează scăderi, nu cresc impozitele şi taxele”, a afirmat ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare

Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea acuza „o manipulare supremă”, aceea de a convinge oamenii care trăiesc în sărăcie să nu își mai ceară drepturile, pe motiv că statul nu are bani”. Firea reclamă că aceasta este ceea ce a reușit „Coaliția Austerității”.

Bugetul pe 2021 este fundamentat pe o creştere economică de 4,3% şi un deficit bugetar cash de 7,16%, cu venituri în creştere cu 13%, până la 365 mld. lei şi cheltuieli de 445 mld. lei, în creştere cu 5%.

Firea: Manipularea supremă - Să convingi oamenii care trăiesc în sărăcie să nu-și mai ceară drepturile

Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea acuză „o manipulare supremă”, aceea de a convinge oamenii care trăiesc în sărăcie să nu își mai ceară drepturile, pe motiv că statul nu are bani”. Firea reclamă că aceasta este ceea ce a reușit „Coaliția Austerității”.


Prim-vicepreședintele PSD afirmă că este „treaba statului” să identifice surse de finanțare sau să mărească gradul de încasare a taxelor și impozitelor.

„Asta nu e problema copiilor, a pensionarilor sau a oamenilor care muncesc. În loc să facă asta, Coaliția Austerității a respins toate amendamentele PSD la Legea Bugetului de Stat, care prevedeau creșterea alocațiilor, a salariilor din Educație, Sănătate și a pensiilor. Asta deși PSD a construit un buget paralel și a arătat că sunt bani pentru toate acestea! Premierul Cîțu a construit bugetul pe logica când iei din puținul celor mulți (și săraci) se face mult pentru cei puțini (și bogați)”, a conchis Firea.

Scandal în Parlament: Florin Cîțu a primit bebeluși de jucărie de la PSD în timp ce prezenta bugetul pe 2021

Florin Cîțu a fost întrerupt de mai multe ori, luni, de parlamentarii PSD după ce a luat cuvântul la tribuna Parlamentului, pentru a prezenta bugetul pe 2021. Aceștia i-au adus bebeluși de jucărie și au scandat mesaje pentru a cere dublarea alocațiilor copiilor.

"Probabil păpușile pe care le-ați adus sunt păpușile pe care le-ați manipulat de 30 de ani și păpușile cu care i-ați confundat pe români.", a spus Ludovic Orban, Președintele Camerei Deputaților, care a intervenit pentru restabilirea ordinii.

"Și nu va mai țineți de astfel de comportament lipsite de orice fel de civilizație și bun simț. Domnul Popa va rog să părăsiți tribuna, vorbește Prim-Ministrul."

Văd și românii pe ce cheltuiesc banii din taxe cei de la PSD. Îi aruncă dar asta este." a fost reacția lui Florin Cîțu.

La câteva minute după, parlamentarii PSD l-au întrerupt din nou și au început să scandeze "ALOCAȚII!".

Florin Cîțu a reacționat din nou: „Vreți alocații, eu credeam că sunt pentru copii, dar văd că le vreți voi. Vă înțeleg că vă trebuie bani de buzunar, dar asta este."


Comentarii

ursuleanu Cata batjocora si pierdere detimp pe bani publici doar pentru ca sa se dea impresia ca se respecta procedurile parlamentare de aprobare a unui fals buget care este impotriva Romaniei si al romanilor. Un buget care instituie talharirea banilor publici de captre calaii tarii PNL/PDL/UST/Iohannis. Am ascultat-o pe urlatoarea Sosoaca cum era incoerenta atunci cand ”contesta” batjocoritor impotriva tarii ”bugetul” talahrilor iohannsiti.

3 martie 2021 11:07

v Bugetul sigur trecea indiferent de amendamentele opozitiei. Ma mir ca opozitia nu a intrebat care sint investitiile propuse si termenele lor. Doar timpul o sa dovedeasca daca Pirtu, cu Ghiolbanis impreuna cu guvernul si parlamentul "meu" o sa realizeze ce si-au propus (daca au un tel, altul decit de a se mentine pe functii)

3 martie 2021 0:19

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.