De la începutul anului, sute de focare au fost confirmate în 17 ţări europene, inclusiv în România.
În ţară, a ajuns focarul de aviară a ajuns la Timiş, Constanţa şi Ilfov. Şi pesta porcină se răspândeşte agresiv, numai că experţii nu se aşteaptă la creşteri de preţuri.
În prima lună a anului, 500 de focare de aviară
Marii producători europeni au interdicţie să mai exporte în Asia, astfel că supraproducţia lor se va vinde pe piaţa europeană.
Doar în perioada 15 ianuarie - 4 februarie, Organizația mondială pentru sănătate animală a raportat 500 de focare în 17 ţări europene, inclusiv în România.
Dacă virusul va continua să se răspândească rapid, preţul cărnii de pui va creşte în România, spun fermierii.
Fermier: În următoarea perioadă, ne putem aştepta la o creştere de cel puţin 30%
"În următoarea perioadă, din cauza gripei aviare ne putem aştepta la o creştere de cel puţin 30%. Dacă focarele de care vorbim se vor extinde şi vor avea efect asupra fermierului, bănuiesc că acest lucru se va întâmpla înainte de venirea verii, adică până în mai.
Fermele vor fi nepopulate, va fi o criză majoră de carne de pasăre", a spus Puiu Ilisei, crescător de păsări.
În ultimele două luni, focare de gripă aviară au fost confirmate la o gospodărie din judeţul Timiş, în rândul mai multor lebede moarte din judeţul Constanţa, dar şi în judeţul Ilfov, la o fermă unde au fost ucise peste 1.000 de raţe şi gâşte. Fermierii susţin că acest virus ar fi ajuns în ţara noastră prin importuri.
"Este un pericol major, este o îngrijoare mare, sunt ţările care sunt exact pe ruta importurilor către România. Focarele au apărut în Timiş, pe unde se intră în România cu carne.
Cum a pătruns gripa aviară la noi în ţară
Aceste importuri nu numai că ne aduc boli care ne vor distruge, ci ne şi sufocă cu preţuri de dumping", a estimat Puiu Ilisei.
Şi pesta porcină africană face ravagii în întreaga Europa. Spre exemplu, Germania are exporturile blocate către statele asiatice.
Astfel, îşi va vinde supraproducţia în statele membre, ceea ca va conduce la o scădere a preţului cărnii de porc la nivel european, estimează specialiştii din piaţă.
În România, sunt peste 400 de focare de pestă porcină africană, în 37 de judeţe, arată datele ANSVSA.
Alte articole pe același subiect
- UE interzice importurile de carne de pasăre din Ucraina, din cauza gripei aviare
- Superofertă la americani: acadele cu virusul gripei aviare pentru „imunizarea copiilor”, 50 de dolari cutia
- O nebunie de cercetare ştiinţifică: Extincţia rasei umane a început în laboratoare!
- ROMÂNIA LIBERĂ- Sfârşitul lumii? A fost creat un virus mai periculos decât antraxul
- ADEVĂRUL- ATENŢIE! A fost creat virusul care ar putea duce la dispariţia civilizaţiei!
- FINANCIARUL- Nelinişti cu privire la o tulpină virală mortală, creată într-un laborator olandez
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Comisarul european Adina Vălean, despre PNRR-ul României: Nu pot afirma că există proiecte de transporturi care vor fi respinse, spun doar că ele treb
22 aprilie 2021 19:08Erbaşu: Există riscul ca preţul apartamentelor să crească
22 aprilie 2021 18:47Finanțarea de 1 miliard EUR plănuită pentru IMM din fondurile europene de reziliență
22 aprilie 2021 18:39Ministrul Energiei anunţă investiţii de 13 miliarde de euro în renovarea energetică a clădirilor, până în 2030
22 aprilie 2021 17:46Mandatele administratorilor Transgaz, Ion Sterian, Petru Văduva, Nicolae Minea au fost reînnoite
22 aprilie 2021 17:18Editorial
Balul și spitalul, doze și doze
● Unul dintre motivele pentru care nu m-am făcut și io politician, am rămas un scârța-scârța, nici măcar pe hârtie, e că nu sunt în stare să-mi trag în piept cuvintele. Căci, atunci când am scris Guzganul Rozaliu,...