Femeia în vârstă de 57 de ani a fost audiată trei ore, sâmbătă seară, la Brigada Rutieră, unde s-a prezentat alături de fiul său.
Imediat după accident, femeia a ajuns la spital, după ce a fost agresată de mulțimea strânsă la fața locului, fiind lovită atât ea, cât și soțul său, aflat pe scaunul din dreapta al mașinii. "Audierea a durat atât de mult pentru că era în stare de șoc și era într-o stare foarte proastă și nu a putut explica cum a pierdut controlul volanului", au declarat pentru HotNews.ro sursele judiciare citate.
Potrivit acestora, femeia are permis de conducere pentru categoria B din anul 2006, însă le-a spus anchetatorilor că nu conduce în mod uzual și se urcă rar la volan.
Integral pe Hotnews
Alte articole pe același subiect
- Procuror: Femeia care a provocat accidentul din București în care au murit două fetițe, lăsată să plece după audieri. Era bătută și în șoc
- Accidentul în care două fete au murit în cartierul Andronache din Bucureşti, filmat de o cameră de supraveghere
- Șoferița care a strivit două fete pe trotuar are voie să conducă. La spital a refuzat să sufle în etilotest
- Dosarul accidentului în care au murit două fete, trimis azi Parchetului, care va decide când o va reaudia pe șoferiță / Detalii din declarația femeii
- Șoferița care a accidentat mortal două fete în Capitală consumase alcool. Alcoolemie 0,67 g/l în sânge, la trei ore după accident - surse
- Femeia care a accidentat mortal două fete a declarat la poliție că a avut o criză de strănut. Imagini cu șoferița reținută
Comentarii
claudiu vasilescu Parca in masina erau 2 femei! Acum a aparut si un tigan beat?
28 februarie 2021 20:47
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Un şofer a murit în judeţul Braşov după ce maşina i-a fost lovită din spate de un autocar
19 aprilie 2021 12:12Polițiști din Pitești sunt acuzați de ucidere din culpă. Cazul Floyd se repetă în România
19 aprilie 2021 8:39București. Petrecere cu 64 de persoane, spartă de poliție sâmbătă noapte / Aceasta ar fi avut loc în clubul Shelter
18 aprilie 2021 11:05Un şofer tânăr fără permis, urmărit de polițiști, s-a aruncat în râul Bega
18 aprilie 2021 9:41Garda de Coastă a confiscat peste 240.000 de pachete de țigări dintr-un container sosit din Rusia care urmau să ajungă în Republica Moldova
17 aprilie 2021 10:25Editorial
Observații pe marginea conflictului din Coaliție. Nevoia unei abordări mai largi
Deși aparent diferite după structura și componența lor, guvernările din România au evoluat în ultimii 31 de ani după niște tipare asemănătoare. Această ciclicitate a avut un caracter obiectiv, fiind determinată...