Amendată în mai multe rânduri de către ASF pentru nereguli în ceea ce privește administrarea dosarelor de daună sau constituirea rezervelor și aflată în plin proces de avizare pentru o nouă conducere, Euroins România, unul dintre cei doar doi jucători care contează pe piața RCA, șochează brokerii parteneri.

Deși vinde aproape integral prin intermediari, neavând în acest moment nici o forță proprie de vânzări și nici un sistem care să îi permită vânzarea online, compania bulgară a reziliat contractele cu circa un sfert dintre brokerii existenți acum pe piață. Este vorba, spus sursele noastre, despre intermediari mici, deocamadată, însă s-ar fi pus inclusiv problema ruperii înțelegerilor și cu unii dintre brokerii mari.

Decizia i-ar aparține Tanjiei Blatnik, slovena fostă întotătoare de performanță care ocupă în prezent o poziție de conslier în cadrul Euroins, dar care se află în proces de avizare pentru funcția de CEO al companiei. Conform informațiilor economica.net, acest proces este destul de greoi, în condițiile în care Euroins aduce cu întârziere documentele cerute de ASF.

Integral pe economica.net



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.