Italia intenţionează să întreprindă „în următoarele zile” acţiuni în justiţie împotriva Pfizer, din cauza întârzierilor în livrările de doze din vaccinul său anti-COVID, a anunţat marţi seara şeful celulei de criză pentru pandemie, Domenico Arcuri, informează AFP.

„Protecţia sănătăţii cetăţenilor italieni nu se negociază", a atenţionat Domenico Arcuri într-un comunicat, potrivit AFP, transmite.


„Campania de vaccinare nu poate fi încetinită şi cu atât mai puţin în ceea ce priveşte administrarea dozelor de rapel pentru numeroşii italieni care au primit deja prima doză", a precizat el. Vineri, Pfizer şi asociatul său BioNTech au anunţat în mod inopinat că nu sunt în măsură să furnizeze cantitatea de doze la care s-au angajat, declanşând nemulţumirea unor ţări europene, deja criticate pentru încetineala cu care se desfăşoară campania de vaccinare.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.