Vârstnicii din azilurile din județul Timiș ajung și ei la rând la vaccinare. Ei cred că au fost uitați de autorități și vor să se imunizeze anti-Covid-19 cât mai repede.

Trei echipe mobile au demarat, miercuri 20 ianuarie, campania de vaccinare în cele peste 50 de cămine din județ.

Elisabeta Cacoceanu are 68 de ani și ne spune cu lacrimi în ochi că vrea să se vaccineze ca să poată să-și vadă cât mai curând nepoții. „Eu vreau să mă vaccinez, că am doi nepoți frumoși, nu i-am văzut de doi ani din cauza bolii. M-am operat de inimă, mi-a trecut, acum vreau să mă vaccinez. Am 68 de ani și mă simt foarte bine aici. Le-am zis copiilor că de aici numai moartea mă ia”, povestește femeia, care locuiește la Casa Harmonia, un centru privat pentru persoane în vârstă din Timișoara.

Integral pe Libertatea



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.