„Orban trebuie să plece. Spun asta pentru că PNL a pierdut alegerile generale. Din păcate, noi nu am reușit să vem o discuție privind aceste alegeri și nu am făcut o analiză. La alegerile generale PNL s-a clasat pe locul doi. Cel mai mult mă deranjează faptul că am fost puși de multe ori alături de PSD prin comportamentul unor colegi în guvernare și prin felul în care au fost promovați anumiți oameni în funcții publice”, a declarat secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, la Digi24, potrivit Mediafax.
Comentarii
GG Chiar așa? PNL a pierdut alegerile generale? Ați găsit, în cele din urmă, bruma de bun simț să recunoașteți că ați pierdut alegerile? Că le-ați pierdut cu tot ajutorul -pe față!- dat, în ciuda prevederilor Constituției, de președintele României?!? Și, mai ales, să recunoașteți că le-ați pierdut în fața PeeeSeeeDeee-ului? Alias "Ciuma roșie"? Că de ani buni tot asta auzim: Ciuma roșie și PeeeSeeeDeee ! Le-ați pierdut voi, care clamați peste tot că PSD va merge "la groapa de gunoi a istoriei"? Nu avea dreptate Ion Iliescu câns spunea că nu mor caii când vor câinii? Mă rog, el avea bun simț și folosea un eufemism, fiindcă știam cu toții că nu la câini se referea ci la javre...
18 ianuarie 2021 15:32
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Liber la angajări la stat în următoarele șase luni! Anvelopa salarială va fi respectată
25 februarie 2021 8:26Rămas fără deputăție, Ponta s-a jucat, puțin, de-a avocatul, după care a intrat în afaceri
25 februarie 2021 8:07Parlamentul începe dezbaterea bugetului de stat pe acest an
25 februarie 2021 7:30Raluca Turcan: Acordul semnat cu reprezentanții minerilor, respectat
24 februarie 2021 20:26Presupusul turnător la Securitate al scriitoarei Herta Muller, numit de USR PLUS la conducerea Muzeului Satului Bănățean
24 februarie 2021 19:45Editorial
Intermediarul de la cazan
Imediat după cîștigarea fotoliului de primar al Craiovei de către Olguța Vasilescu (altă dezamăgire!), am dat fuga la Tribunalul Municipiului București să asistăm la un proces împotriva Universității Craiova. Atunci, primărița...