Până în 14 ianuarie erau vaccinate 167.000 de persoane din cadrul sistemului de sănătate, din 250.000, ceea ce reprezintă 67,5 %, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă, la Digi24. Mai sunt programați 42.000 de angajaţi din sistemul medical, astfel că se va ajunge la 85% de persoane vaccinate din prima etapă, transmite Mediafax.
„Este o rată mulțumitoare, mai mult decât ne așteptam. Reprezintă un mesaj de încredere”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 estimează ca în al doilea trimestru, sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie, numărul de doze să fie „considerabil mai mare decât se estima” și asta deoarece ar fi crescut numărul dozelor contractate la nivelul Comisiei Europene.
„România și-a asigurat 20 de milioane de doze doar de la Pfizer până în septembrie, asta înseamnă 10 milioane de persoane vaccinate până în septembrie”, a precizat Gheorghiță.
Aproximativ 190.000 de persoane s-au programat vineri, în cele câteva ore în care a funcționat platforma, a mai spus medicul, după ce a primit date proaspete.
Alte articole pe același subiect
- Cine este medicul care va coordona campania de vaccinare anti-COVID în România / Coordonator de doctorat i-a fost Streinu Cercel
- Etapele vaccinari anti Covid-19 în România. Se fac liste cu angajații din instituțiile statului
- Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România: Vaccinul va fi gratuit și nu va fi condiționat sau obligatoriu
- Vor mai fi obligate să poarte mască persoanele care se vor vaccina anti-COVID? Răspunsul coordonatorului campaniei de imunizare
- Vom putea spune la anul pe vremea aceasta că am scăpat de pandemie?
- Dr. Valeriu Gheorghiţă: Cetăţenii se vor vaccina cu programare şi vor fi supravegheaţi o perioadă îndelungată
Comentarii
ovi Vise baiete, dupa cum ai inceput poate peste 10 ani.
17 ianuarie 2021 7:46
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
RAR a verificat în trafic 64.000 de mașini anul trecut. Aproape jumătate aveau probleme majore
3 martie 2021 15:17Cartel Alfa protestează din nou în fața Guvernului. Care sunt solicitările sindicaliștilor
3 martie 2021 11:18Un terminal de pasageri de un milion de euro de pe Dunăre nu poate fi folosit de 10 ani. „Este prima dată când aud de acest subiect”
2 martie 2021 17:50Ministrul Cercetării, despre cartea de identitate electronică: În luna august vom putea beneficia de ea
2 martie 2021 14:11Jumătate dintre profesorii din mediul rural spun că elevii lor au pierdut considerabil din materie în pandemie
2 martie 2021 13:36Editorial
Să mori cu Poliția la ușă
1. Vorba unui prieten: dacă se va întâmpla să fiu luat ostatic în România, NU chemați Poliția! Mă descurc și singur, poate mor, poate trăiesc, dar, dacă sun la organele noastre, știu ce mi se întâmplă. 2....