Anca Dragu (USR PLUS) a fost aleasă, luni seară, în funcţia de preşedinte al Senatului. Fostă şefă a Finanţelor în guvernul Cioloş, Dragu va fi prima femeie care va conduce Senatul României. Dragu obţinut 75 de voturi „pentru” şi 51 „împotrivă”, învingându-l astfel pe Lucian Romaşcanu, propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

ADEVĂRUL prezintă și cine este Anca Dragu. Aceasta a urmat cursurile Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, unde şi-a obţinut licenţa în 1996. Între 1999 şi 2000, studiază la Universitatea Georgetown din Statele Unite în cadrul unui program de studii în domeniului politicilor economice şi afacerilor internaţionale. În 2007, obţine o diplomă de masterat de la SNSPA, iar în 2010 îşi susţine doctoratul în ştiinţe economice la ASE.

Între 1996 şi 2001, Dragu a lucrat ca economistă în cadrul Băncii Naţionale a Românie şi, între 2001 şi 2013, a lucrat pentru Fondul Monetar Internaţionale. Între 2013 şi 2015 a lucrat ca analist economc în cadrul Comisiei Europene, post de pe care va pleca pentru a ocupa funcţia de ministrul al Finanţelor în cabinetul condus de Dacian Cioloş între 17 noiembrie 2015 şi 4 ianuarie 2017.

La votul de ieri de la Senat, Lucian Romașcanu (PSD) a beneficiat de voturile date de cinci senatori AUR, pentru instalarea sa la șefia Senatului, cursă pierdută însă în fața Ancăi Dragu, de la USR PLUS, anunță UNIVERSUL. Anca Dragu a fost votată de 75 de senatori, adică suma aleșilor proveniți de la PNL, USR PLUS și UDMR.

Potrivit AKTUAL24, candidatul PSD, Lucian Romașcanu, a primit 51 de voturi, iar cum numărul senatorilor PSD este de 46, rezultă că el putea lua voturi în plus doar de la AUR. Pe de altă parte, AUR are 14 senatori. Dintre aceștia, șapte și-au anulat voturile.

La Camera Deputaților, Ludovic Orban a fost ales luni noaptea, în jurul orei 2.00, președinte al acestui for, în al doilea test la vot al alianței PNL – USR PLUS – UDMR, anunță G4MEDIA. El l-a învins pe Alfred Simonis (PSD) într-o cursă marcată de scandalul făcut de deputații AUR, în frunte cu George Simion. Aceștia au părăsit sala de plen luni seară, invocând un presupus blat între restul partidelor pentru înscăunarea lui Orban, și au vrut să închidă ședința plenului înainte de vot.

Președintele de ședință, deputatul AUR Lucian Feodorov, a închis ședința imediat după validarea mandatelor, dar plenul și-a continuat procedurile cu alt președinte, desemnat în ordinea vârstei. În ceea ce privește noul Guvern Cîțu, acesta ar putea fi învestit pe 23 decembrie, conform unor surse REALITATEA. Florin Cițu este propunerea PNL - USR PLUS pentru funcția de premier. Guvernul va avea 18 miniștri, cu doi vicepremieri. Nouă miniștri vor fi de la PNL, șase de la USR-PLUS și trei de la UDMR. Liberalii vor ocupa în viitorul Guvern următoarele ministere: Apărare, Muncă, Cultură, Agricultură, Externe, Finanțe, Interne, Educație și Energie.

Alianța USR-PLUS va avea portofoliile de la Justiție, Transporturi, Sănătate, Cercetare, Inovare și Digitalizare, Economie, Antreprenoriat și IMM, iar UDMR - ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, alMediului, Apelor și Pădurilor și al Sportului și Tineretului. PNL urma să primească șefia Camerei Deputaților, iar USR-PLUS pe cea a Senatului, precizează ROMÂNIA LIBERĂ. Premierul propus, Florin Cîțu, ar urma să îi aibă vicepremieri pe Dan Barna (USR-PLUS) și Kelemen Hunor (UDMR).

Miniștrii lui Cîțu, la bursa zvonurilor, este prezentată de COTIDIANUL. Numele vehiculate în USR PLUS: Vicepremier – Dan Barna (USR), Ministerul Transporturilor – Cătălin Drulă (USR), Ministerul Fondurilor Europene – Cristian Ghinea (USR), Ministerul Sănătății – Vlad Voiculescu – (PLUS), Ministerul Economiei – Claudiu Năsui – (USR), Ministerul Justiției – Stelian Ion (USR) / Dragoș Tudorache (PLUS), Ministerul Comunicațiilor și Cercetării – Ciprian Teleman (PLUS).
 
Numele vehiculate în PNL, potrivit CAPITAL: Premier – Florin Cîțu, Ministerul Apărării-Nicolae Ciucă, Ministerul de Externe- Bogdan Aurescu, Ministerul de Interne- Rareș Bogdan / Laurențiu Leoreanu, Ministerul de Finanțe- Sebastian Burduja / Ionel Dancă, Ministerul Educației- Raluca Turcan, (pierde funcția de vicepremier) / Sorin Câmpeanu, Ministerul Energiei- Virgil Popescu, Ministerul Muncii- Violeta Alexandru, Ministerul Culturii- se va schimba actualul ministru, se caută o variant, Ministerul Agriculturii- Adrian Pintea / Emil Dumitru.

Numele vehiculate în UDMR: Kelemen Hunor – vicepremier, Ministerul Dezvoltării- Cseke Attila, Ministerul Mediului- Tanczos Barna, Ministerul Tineretului și Sportului- Eduard Novak. PNL, USR Plus și UDMR au convenit, în cadrul negocierilor privind formarea coaliției de guvernare, cum să își împartă exact și posturile de secretar de stat din viitorul guvern, dar și județele în care fiecare formațiune va avea dreptul să numească prefecți, au declarat pentru G4MEDIA surse politice.

Astfel, din cei 80 de secretari de stat pe care îi va avea Guvernul Cîțu, PNL va numi 42, USR Plus – 26, iar UDMR – 12. De asemenea, din ce 42 de prefecți, PNL va numi 23, USR Plus – 14, iar UDMR – 5. Nu în ultimul rând, cele trei partide și-au împărțit și cei 85 de subprefecți: PNL va numi 47, USR Plus – 28, iar UDMR – 10.


Comentarii

Eu Da! Numai mortii si familiile lor, dar si cei impuscati si deveniti intre timp cu handicap. Eu cunosc un caz. E drept ca el nu era revolutionar. Trecea pur si simplu pe strada si a fost impuscat in picior. Greu s-a vindecat, dar este cu handicap. Si ei trebuie sa primeasca , macar un sfert din cat cei carora le-a murit tata, sotul sau fiul si au ramas fara sprijin. FARA "REVOLUTIONARI" mincinosi, unii chiar fosti colaboratori ai securitatii! FARA PENSII SPECIALE chiar si celor de la ARMATA ( care au tras in noi dupa 22) sau celor din MAI, taietori de frunze la caini. La fel celor din JUSTITIE care au SALAII URIASE si-si pot face PENSII PRIVATE. Este o NEDREPTATE fata de ROMANII DE RAND care au muncit in FABRICI SI UZINE, PE OOARELE PATRIEI ( vorba unor slogane comuniste) 35-45 de ani si acum au o PENSIE NERUSINAT de mica, mai putin de 2000 lei/luna.

22 decembrie 2020 16:34

je Abrogarea urgenta a Legi facuta de Iliescu si Roman a "revolutionarilor", lege care a nasit zeci de mii escroci - membri de partide, frati, cumnati, amici de pahar, amante, cu patalamale de hartie de sters la koor. Pensiile, indemnizatiile, gratuitatile totale scandaloase, acordate acestor escroci, seaca Bugetul Tarii, si, numarul escrocilor cu patalamale de "rivolutionari" creste anual, la 31 ani de la Lovitura de Stat. Adica, escrocii da-i si lupta, pe bani grei. Dle. Johanis, veti intra in Istorie, daca desfiintati frauda cu "revolutionarii". Numai mortii si familiile lor, sa fie recompensati, care sunt, probabil, cateva sute.

22 decembrie 2020 14:57

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.