Presa de la A la Z • Nationala • Locala • Diaspora • Internationala • Înscriere presă • Comunicate • Evenimente • Newsletter

Goal.com: Uluitoarea prăbuşire a fotbalului românesc – Prea multe cluburi au fost preluate de persoane care au alte interese decât sportulGoal.com face o radiografie a fotbalului românesc, de la Primul Campionat Mondial din 1930, unde ţara noastră s-a numărat printre singurele patru combatante din Europa, până în zilele noastre, când pe stadioane se văd secvenţe ca cea petrecută pe stadionul din Ploieşti, unde un spectator beat şi isterizat a intrat pe gazon şi i-a spart faţa stelistului Galamaz.

Articolul este intitulat, sugestiv „De la geniul lui Gheorghe Hagi şi gloria din Cupa Campionilor Europeni, la un club de duzină – uluitoarea prăbuşire a fotbalului românesc o dată cu decăderea măreţei Steaua Bucureşti”.

Autorul este celebrul Keir Radnedge - un fel de Cristian Ţopescu britanic, care a relalat de la toate campionatele mondiale de fotbal organizate din 1966 încoace, pentru ziare, reviste, posturi radio şi TV. Iar acest lucru se vede din felul în care este redactat articolul, nostalgia unui occidental care a trăit la cote maxime confruntarea sportivă Est-Vest răzbătând printre rânduri.

Vom reproduce, în continuare, textul integral al acestui articol-şcoală, ale cărui concluzii sunt cât se poate de corecte.

„A fost o vreme când cluburile armatelor dominau fotbalul Est-european. O scurtă privire în rândul protagonistelor primelor ediţii ale cupelor europene este elocventă: Honved Budapesta, Dukla Praga, Legia Varşovia, CDNA Sofia, Partizan Belgrad, Partizani Tirana, Vorwarts Berlin (Berlinul de Est) şi Steaua Bucureşti. Steaua a ajuns chiar în finalele a două Cupe ale Campionilor Europeni, bătând Barcelona la loviturile de departajare în 1986, înainte de a pierde cu 4-0 la AC Milan, în 1989. Astăzi, dacă Steaua şi-ar dori să ajungă în finala competiţiei, ar avea nevoie de influenţa lui Michel Platini, care să găsească un şiretlic pentru a interzice accesul giganţilor din Vestul Europei.

Dar cu ani în urmă, fotbalul din Europa de Est în genera şi cel românesc, în particular, era o forţă de temut. Istoria recentă a fotbalului românesc este o poveste tristă, al cărei punct culminant a fost atins săptămâna trecută, cu explozia de violenţă a unui fan, la un meci al Stelei.

România s-a numărat printre cele patru naţiuni europene care s-au aliniat la startul Primului Campionat Mondial de Fotbal, organizat în Uruguay, în 1930. Atât de mare era entuziasmul la cel mai înalt nivel, încât Regele Carol a achitat cheltuielile de deplasare ale echipei, peste ocean.

Instalarea comunismului a venit cu bune şi rele pentru dezvoltarea sportului. Pe de o parte, conducerea autocrată impunea ca sportul să servească interesele statului. De aici, dezvoltarea cluburilor armatei şi poliţiei în ţările din spatele Cortinei de Fier. Pe de altă parte, cluburile armate aveau şi beneficiile lor, chiar dacă jucătorii erau, oficial, amatori, nefiind plătiţi pentru prestaţiile sportive; desigur, puteai număra pe degetele de la o mână ocaziile în care îmbrăcau uniforma militară.

Înrolarea în armată era obligatorie, iar serviciul militar dura cel puţin doi ani. Prin urmare, perspectiva de a petrece această perioadă făcând sport era destul de atrăgătoare, iar un cadet talentat îşi părăsea bucuros clubul local, pentru a juca la Honved, Steaua, Legia. Sportul le oferea est-europenilor şi un paşaport către o lume mai largă.



Integral pe Jurnalul Național