Marea confruntare la alegerile parlamentare de duminică se va da între cele trei principale forțe politice, iar votanții acestora au caracteristici prin care se diferențiază sensibil unii de alții.

Elementul politic “de culoare” al ultimei săptămâni a fost declarația lui Nicușor Dan, fondatorul USR, care a spus că el va vota, la alegerile parlamentare, în favoarea PNL, deci nu în favoarea grupării USR – PLUS. Replica lui Dacian Cioloș, copreședinte al USR – PLUS, a fost aceea că “e treaba lui” pe cine votează, totul e ca Nicușor Dan să-și respecte promisiunile cu care a câștigat postul de primar general. Post câștigat cu susținerea PNL, dar și a USR – PLUS.

Dincolo de comentariile pro sau contra actualului primar al Capitalei, declarația privitoare la opțiunea lui de vot ridică din problema identității politice a partidelor din România și a măsurii în care alegătorii cunosc programele partidelor pe care vor să le voteze.

O companie de cercetare de piață, Reveal Marketing Research, a prezentat, în ultimele zile, portretele – robot ale votanților principalelor forțe politice naționale: PSD, PNL și USR – PLUS. Pentru o analiză cât mai fidelă, au fost urmărite caracteristicile acestor votanți în anul 2020 – pentru că, de exemplu, cel puțin în cazul PSD, se poate presupune că profilul acestora s-a modificat în ultimii ani.

Potrivit acestei analize comparative, simpatizanții PSD sunt cei mai puțin doritori de schimbare și cei mai orientați către stabilitate. “Votanții PSD din lunile august-noiembrie prioritizează teritoriile sociale, precum Relații sociale și unitate și Stabilitate, responsabilitate și credință. Votanții PSD au prioritizat relațiile sociale cu până la 14% mai mult decât media și Stabilitatea cu 15% mai mult decât media”, relevă studiul citat.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.