Tragedia s-a produs, ieri după-amiază, pe Şoseaua Giuleşti din Bucureşti, acolo unde tânăra de 20 de ani se afla la volanul unui autoturism marca Ford. La un moment dat, din cauza vitezei, a carosabilului umed (zăpadă şi chiar gheaţă) şi, cel mai probabil a anvelopelor, tânăra a pierdut controlul volanului, iar maşina a derapat.
Momentul în care maşina este scăpată de sub control a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Pe imagini se poate observa cum tânăra conduce pe liniile de tramvai, iar la un moment dat, când frânează, maşina intră în derapaj, se răsuceşte şi apoi se izbeşte violent de un stâlp de pe marginea drumului.
Un bărbat, care traversa strada pe trecerea de pietoni chiar în acel moment, a sărit din faţa maşinii în ultimul moment. Maşina s-a izbit de stâlp pe partea stângă, iar tânăra şoferiţă a fost grav rănită.
Un şofer care circula în spatele maşinii conduse de tânără a oprit imediat la locul cumplitului accident şi a sunat la numărul unic de urgenţă 112. La faţa locului s-au deplasat echipaje pentru Descarcerare, echipaje SMURD şi poliţiştii rutieri.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viaţa fetei de 20 de ani.
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Numărul de persoane programate la vaccin în Spitalul Județean Târgoviște este dublu față de capacitate din cauza unei erori tehnice
18 ianuarie 2021 21:32Un bărbat din Târgu-Jiu a folosit un pampers ca mască de protecție și a vrut să intre în Primărie. Cum au reacționat angajații instituției
18 ianuarie 2021 21:00Incident grav la Timişoara. Un notar şi secretara lui, bătuţi. Scandalagiii au devastat şi biroul
18 ianuarie 2021 18:31Timişoara: Poliţist cercetat disciplinar, în urma unor postări pe Facebook
18 ianuarie 2021 17:15Maramureşean arestat pentru că şi-a incendiat soţia. Bărbatul a aruncat ţuică peste femeie şi i-a dat foc
18 ianuarie 2021 16:32Ziarele de astăzi
Praf în ochi, după instalare. Coaliția nu are majoritate pentru a reduce Parlamentul la o singură Cameră
La doar câteva zile după ce și-a preluat mandatul de senator și, ca urmare a înțelegerii avute cu cei de la PNL și UDMR, Anca Paliu Dragu (USR- Plus) a devenit președinte al Senatului, aceasta a demarat proiectul prin care...
Editorial
„Divinitatea” a dat undă verde înlocuirii lui Orban de la conducerea PNL
Nu cred că Rareş Bogdan ar fi avut ieşirea de duminică, de la postul TV Aleph News, fără acordul „divinităţii”, adică al preşedintelui Iohannis. Fostul „number one” pe lista de la europarlamentare n-ar fi îndrăznit...