Alte 3.826 cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a 9.785 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de peste 33 %. Bilanțul a ajuns la 475.362, conform datelor transmise luni de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au decedat 138 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 1.251 de pacienți.

Până astăzi, 30 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 475.362 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.826 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 434 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 11.331 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.11.2020 (10:00) – 30.11.2020 (10:00) au fost raportate 138 de decese (78 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Integral pe Hotnews



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.