Medicul infecționist Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anticoronavirus, a vorbit, duminică, despre vaccinarea populației din România, în funcție de grupele de priorități. Gheorghiță a reiterat estimarea potrivit căreia primele doze de vaccin vor ajunge în România la finele lunii viitoare.

„Dacă până acum am asistat aproape neputincioşi la evoluţia acestei pandemii, acum se pare că, prin apariţia acestor vaccinuri, putem să recăpătăm controlul asupra vieţilor noastre. Foarte probabil, până la finele anului cel puţin un vaccin va îndeplini criteriile de siguranţă, de siguranţă şi eficacitate.

Integral pe Gândul



Comentarii

v Dl Dr va rog sa-l "consultati" pe specialistul Ghiolbanis si Orcan, ca fara ei nu se face nimic in tara

30 noiembrie 2020 21:37

Pute Dl Dr poate ii amintiti Plavanului si lui Sica ca au promis antigripal si nici macar asta nu se gaseste,la fel si alte medicamente necesare,Asa ca sa lase circul cu pregatirile ,asta e bun la eu la idioti !!

30 noiembrie 2020 10:25

ion Ce-i cu afacerea criminala cu MASTILE FALSIFICATE importate - sub nasul lu' Johanis, de firme PNL/USR/PMP sau apropiate astora ? DNA/DIICOT/SRI/STS musmalizeaza acest atentat la viata romanilor si la siguranta nationala? Aloo, Johanis/Orban vrem lista cu firmele si patronii criminali, si orasele unde au fost plasate mastile falsificate. Indiferent de partidul complice la crima.

30 noiembrie 2020 8:41

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.