”Luni, 30 noiembrie, este zi de sărbătoare națională legală, în care ortodocșii și catolicii români îl cinstesc pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi. Arhiepiscopia Tomisului și Înaltpreasfințitul Teodosie, personal, invită autoritățile de Stat centrale și locale (Președinte, Premier, membri ai Guvernului, parlamentari, Prefect, Președinte al Consiliului Județean, primari, consilieri județeni și locali etc.) să ia parte la sărbătoarea națională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei” - a anunţat Arhiepiscopia Tomisului.
Sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântul Apostol Andrei la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Duminică, 29 noiembrie, și luni, 30 noiembrie, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, județul Constanța.
Procesiunile la Sfântul Andrei, interzise de autorităţi
Guvernul României a interzis procesiunile și pelerinajele religioase, iar asta afectează inclusiv sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Patriarhia Română a cerut ca autoritățile să facă o concesie și să autorizeze pelerinajul de la Constanța, de la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin.
Alte articole pe același subiect
- Scandalul pelerinajului de la Constanța. Patriarhia Română cere Guvernului Orban să rezolve problema cu ÎPS Teodosie
- ÎPS Teodosie, oprit de poliție în drum spre Peștera Sfântului Andrei
- 1,5 milioane lei, motivul pentru care Teodosie voia să riște viețile a mii de creștini la pelerinaj
- Aproape 300 de persoane au participat la slujba de la mănăstirea Sfântul Apostol Andrei
- Pelerinajul de Sfântul Andrei, interzis de judecători. Tribunalul a respins cererea ÎPS Teodosie
- Primarul Constanței, după sfidările arhiepiscopului Tomisului la adresa carantinei: Voi avea o discuție foarte serioasă cu ÎPS Teodosie
Comentarii
Florin Biro Saracul popa trebuie ichis pentru ca e un pericol social,si mai e si foarte prost .
29 noiembrie 2020 10:29
Lingaul Sica poate vine ,ca era un local Pestera si el cred ca il vizita ,asa ca pentru el nu e nici o diferenta !
28 noiembrie 2020 17:35
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Coronavirus în România, 21 ianuarie 2021: 2.878 cazuri noi, 69 de decese
21 ianuarie 2021 13:10Platforma de programări pentru vaccinarea anti-COVID va fi modificată pentru prioritizarea vârstnicilor și a persoanelor vulnerabile
21 ianuarie 2021 12:29Cresc contribuţiile lunare pentru pensii. Cât costă cumpărarea vechimii
21 ianuarie 2021 9:36Întâlnire de urgență la Guvern pentru creșterea pensiilor. Premierul Florin Cîțu anunță modificarea legii
21 ianuarie 2021 7:51Bilanţ COVID: 3.000 de noi infectări cu SARS-CoV-2. Creşte numărul deceselor
20 ianuarie 2021 13:10Editorial
Punctele tari și vulnerabilitățile președintelui Joe Biden
Suporterii săi spun despre el că este un politician experimentat, un om decent și plin de empatie, opusul „distrugătorului Trump” și care poate să colaboreze cu republicanii pentru a scoate America din criză. ...