Este proiecția Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), care a realizat astfel de modele pentru fiecare țară din UE, plus Marea Britanie. În schimb, dacă reintroducem restricțiile dure din primăvară, curba infectărilor și a deceselor va intra pe pantă descendentă, mai arată ECDC, care precizează totuși că modelările sale au și limitări, din cauza specificului fiecărei țări. Sunt și unele țări UE unde Centrul European consideră că restricțiile actuale sunt suficiente pentru scăderea numărului de noi cazuri și de decese.
Graficele realizate de ECDC arată proiecția evoluției cazurilor noi de COVID și a deceselor până pe 25 decembrie (linia punctată), în funcție de măsurile care sunt în vigoare la momentul actual în fiecare dintre țările UE, plus Marea Britanie (barele orizontale colorate de sub grafic).
La finele lunii octombrie, întreaga UE+UK înregistra creșteri ale numărului de cazuri noi și de decese. Creșterea numărului de testări nu mai este o explicație suficientă pentru creșterea numărului de cazuri, implicând că transmiterea virusului a crescut, potrivit raportului ECDC.
Integral pe Digi24
Comentarii
Ia te uită? Paulus, acum ești Klaus? Cum de nu pomenești nimic despre neo-marxismul ăla utopic și inexistent p-aci? Deci tu ești și autorul operei ăleia cu lupta ta? L-ai plagiat pe Adolf? Acum nu mai felaționezi Euro-Poola? Nimic despre George Soros? Nimic despre Oculta Mondială Rozalie? Nimic despre imbecilul ăla de Donald Trump care a câștigat pierderea alegerilor prezidențiale din SUA? Oculta Galactică și Iluminații din Nebuloaza Crabului l-au detronat pe Trump de pe tronul SUA, iar tu de dai drept Klaus? Nu e frumos domnule Paulus! Atenție! Corupția ucide, în chiloți la metrou! Giugulește tu toată Euro-Pula și recită niște lozinci neo-marxiste căcate la Realitatea TV, la Realitatea Net! Avortonule! Ești cumva imbecilul ăla de Cozmin Gușă? Muie PSD!
27 noiembrie 2020 23:30
Klaus Asta știam și eu! Aveți răbdare! Ulterior datei de 6 decembrie, după ce-mi termin treaba cu ovinele și bovinele românești, le arăt eu lor disciplina. Până atunci, mai am de făcut niște modificări la nouă carte, evident gandita de mine - ”Mein Kampf”. Această carte se vrea cu mult peste ceea ce a fost. Eu am o misiune transmisă de înaintași! Lupta mea cu Românii se va încheia la momentul ales de mine.
27 noiembrie 2020 13:26
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Cîţu, despre redeschiderea şcolilor: Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, vom începe pe 8 februarie
19 ianuarie 2021 20:45Vlad Voiculescu vrea să îl dea jos pe omul pus de Iohannis. Ruptura e totală
19 ianuarie 2021 15:58Valeriu Gheorghiță: 299 de centre de vaccinare deschise în etapa a doua / Cum se pot programa bolnavii cronici care nu apar pe platformă
19 ianuarie 2021 15:47Cum arată lista cu cei 14 care s-au înscris în concursul pentru funcția de procuror european delegat
19 ianuarie 2021 15:35Coronavirus în România, 19 ianuarie 2021. Scade numărul de cazuri
19 ianuarie 2021 13:19Ziarele de astăzi
Praf în ochi, după instalare. Coaliția nu are majoritate pentru a reduce Parlamentul la o singură Cameră
La doar câteva zile după ce și-a preluat mandatul de senator și, ca urmare a înțelegerii avute cu cei de la PNL și UDMR, Anca Paliu Dragu (USR- Plus) a devenit președinte al Senatului, aceasta a demarat proiectul prin care...
Editorial
Ca afară | Cum a tradus Nicușor Dan sloganul „Vrem o țară ca afară” în grade Celsius
În timp ce miniștrii Guvernului Cîțu stau mai mult la TV, Nicușor Dan s-a apucat de treabă. În timp ce miniștrii se ocupă mai degrabă de propria lor imagine, având, în plus, și negocieri dure de definitivat...