Una care a funcționat până acum, dar care nu mai aduce niciun punct la zestrea electorală a Partidului Național Liberal, cel care nu prea mai are ce să smulgă de la segmentul dur pesedist. În timp ce USR – PLUS nu pierde nicio ocazie de a înfige noi ”cuțite” în spatele ”partenerilor” liberali. Cel mai relevant exemplu fiind incendiul tragic de la Piatra Neamț, oamenii lui Barna și Cioloș fiind singurii care au avut de câștigat în sondaje de pe urma acestuia. Mai ales că nu au avut nicio ”greață” de a se sui din nou pe cadavrele nefericiților arși în salonul ATI, la fel ca și după COLECTIV, de altfel…
Astfel că în afară de ”ghioceii” de la conducerea partidului, deloc puțini, ce-i drept, alți lideri liberali au transmis totuși mesaje mai mult sau mai puțin fățișe către Palatul Cotroceni pentru a cere permisiunea de a declanșa la rândul lor ”foc de voie” împotriva useriștilor.
Cu avertismentul că altfel ”gluma” se îngroașă și deja ”tupeul obraznic” al ”partidului rezerviștilor” din servicii le suflă în ceafă. Mai mult decât atât, vectorii de imagine ai Partidului Național Liberal au avut o primă poziție tranșantă, dându-le cu tifla solicitărilor liderilor useriști. Cei care puseseră drept ”condiție ne-negociabilă” pentru a sprijini rămânerea la putere a ”guvernului meu” să li se acorde trei portofolii în viitoarea formulă guvernamentală. Și nu oricare, fiind vorba de un adevărat ”Șantaj la PNL : USR cere Internele, Justiția și Finanțele”, după cum titram ”lovitura” din 10 noiembrie.
Integral pe Naţional
Alte articole pe același subiect
- ADEVĂRUL- PNL s-a resemnat: va guverna cu USR PLUS. Ce ministere ţintesc cele două partide
- ROMÂNIA LIBERĂ- Urmează negocieri dure pentru PNL: USR PLUS se va lăsa greu
- CAPITAL- PNL scade în procente dar conturează viitorul Guvern și viitorul Parlament
- REALITATEA- PNL și USR vor guverna împreună. Klaus Iohannis: „Între PNL şi USR există concordanţă”
- Barna i-a luat fața lui Orban. USR se lasă greu și joacă murdar
- EVENIMENTUL ZILEI- Orban spune că a câștigat alegerile de pe 6 decembrie. Care este asul din mânecă
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
REALITATEA- Decizie crucială în ședința de Guvern. Salariu minim crește cu 3%, de la 1 ianuarie
29 decembrie 2020 9:58EVENIMENTUL ZILEI- Cine va fi scutit de plata impozitului în primele trei luni din 2021. Anunțul făcut de Florin Cîțu
29 decembrie 2020 9:54ADEVĂRUL- Cîţu: „Nu tăiem salariile bugetarilor, dar le îngheţăm“. Ce se întâmplă cu ratele bancare şi cu salariul minim
29 decembrie 2020 9:51UNIVERSUL- Ce măsuri bugetare pregătește Guvernul. Ce se întâmplă cu pensiile și cu salariile bugetarilor. Cât va fi punctul de amendă
29 decembrie 2020 9:47ANTENA3- Guvernul ar urma să îngheţe mai multe venituri în 2021. Ce se va întâmpla cu salariile profesorilor
29 decembrie 2020 9:44Ziarele de astăzi
Praf în ochi, după instalare. Coaliția nu are majoritate pentru a reduce Parlamentul la o singură Cameră
La doar câteva zile după ce și-a preluat mandatul de senator și, ca urmare a înțelegerii avute cu cei de la PNL și UDMR, Anca Paliu Dragu (USR- Plus) a devenit președinte al Senatului, aceasta a demarat proiectul prin care...
Editorial
O soluție pentru redresarea României: politizarea la domiciliu
De 31 de ani, politicienii români, și nu doar ei, refuză să înțeleagă că modelul politizării întregii societăți este unul care nu poate duce decât la dezastru. Din 1990 și până astăzi, societatea românească...