Totuşi, reprezentanţii legii nu au putut ascunde cu totul lefurile încasate: şeful cel mare din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi şi-a mărit considerabil sumele din conturi iar unul dintre adjuncţii instituţiei tocmai şi-a cumpărat o maşină de lux. Totuşi, exemplul ascunderii veniturilor nu a fost preluat de către toţi: şeful Poliţiei Municipiului Iaşi şi-a lăsat la vedere salariile încasate.
Chiar dacă ceilalţi le-au anonimizat cât au putut, forţând la maximum prevederile legale în materie, jurnaliştii “Ziarului de Iaşi” au aflat totuşi, pe surse, ce salarii încasează şefii Poliţiei Iaşi.
Deşi leafa e ţinută la secret, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (Iaşi), comisarul şef Costel Gîtlan, are trecute mai multe tipuri de venituri în declaraţia de avere, care arată că nu o duce deloc rău. Chiar dacă în declaraţia sa de avere venitul salarial este anonimizat, la fel cum a fost şi în anul 2019, sursele “Ziarului de Iaşi” ne-au precizat că şeful Inspectoratului ridică lunar din casieria instituţiei în jur de 11.000 de lei, aici fiind incluse orele suplimentare şi alte sporuri specifice.
Integral pe Newsweek
Alte articole pe același subiect
- Inspector la primărie, găsit mort în pădure. Pierduse banii la păcănele.
- Iași: Peste 1.500 de amenzi aplicate șoferilor în aceste zile
- Bărbat din Iași cu handicap mental, amendat cu 5.000 de lei. Omul are o pensie lunară de doar 375 de lei: „L-ați îngenuncheat, nenorociților!”
- Infractor eliberat la ora 15 din puşcărie şi băgat înapoi la zdup la ora 18: a sărit la bătaie la poliţişti
- Urmărire în trafic cu 30 de focuri de armă, la Iași. Șoferul s-a oprit într-un stâlp
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Vaccinarea persoanelor de peste 65 de ani, blocată în Cluj și Tulcea. Centrele de bătrâni, informate că nu sunt doze suficiente
27 ianuarie 2021 15:31Spitalul din Corabia, fără acreditare după cazul bătrânului care a stat în genunchi trei ore până să fie băgat în seamă de medici Citeşte întreaga şti
27 ianuarie 2021 15:12Un procuror din Craiova a furat de la interlopi. A luat acasă bani și bijuterii care erau probe la dosare
27 ianuarie 2021 14:42Ministrul Educaţiei: Elevii și profesorii cu boli cronice vor putea să facă orele online și după redeschiderea școlilor
27 ianuarie 2021 13:58România TV a scăpat basma curată după show-ul conspiraționist al lui Gigi Becali. Ce s-a discutat la CNA
27 ianuarie 2021 13:44Editorial
La 30% capacitate de funcționare, restaurantele nu sunt rentabile și se vor închide natural
Dacă restaurantele sau teatrele merg la 30% din capacitate, e posibil să se reînchidă sau să nu se deschidă deloc. De ce? Ce rentabilitate economică pot ele să aibă? O parte din cheltuieli sunt fixe și nu se acoperă dintr-o...