Ministerul Educației a făcut, astăzi, câteva precizări, prin intermediul unui comunicat de presă, legate de "diversele informații vehiculate recent în spațiul public privind desfășurarea/continuarea activității didactice în anul școlar 2020-2021". MEC susține, astfel, că va analiza şi stabili modalităţile de continuare a activităţilor din învăţământul preuniversitar în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice care a generat decizia iniţială de suspendare a cursurilor şi de hotărârile CNSU.

Astfel, în conformitate cu prevederile ordinului de ministru nr. 5.972/8.11.2020, începând cu data de 9.11.2020 au fost suspendate, pentru o perioadă de 30 de zile, activitățile didactice care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal, relatează sursa citată.

Precizăm, de asemenea, că în această perioadă, în care cursurile nu se pot desfășura „față în față”, procesul didactic este organizat în sistem online, conform Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.545/2020.

În situațiile în care procesul didactic întâmpină dificultăți, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet, mai arată sursa citată.

Integral pe Realitatea.net



Comentarii

Lute Stati ma sa se pregateasca alegerile ,sa se vada rezultatele si apoi vom concluziona ca nu e nevoie de carte ca parlamentar poate fi oricare troglodit !!

23 noiembrie 2020 18:53

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.