Uleiul de măsline are cel mai ridicat conţinut de acizi graşi Omega-3. Conştienţi de beneficiile pe care le are acest ulei pentru sănătate, locuitorii din regiunile mediteraneene îl consumă în mod curent, în medie, câte patru-cinci linguri pe zi. Iar când iau câte o linguriţă pe stomacul gol au parte de efecte deosebite pentru întregul organism.

Ştiai că uleiul de măsline este cea mai veche grăsime vegetală descoperită de oameni? În vremuri de demult, egiptenii le dădeau grecilor grâne pentru a primi în schimb ulei de măsline. Lichidul galben-verzui era considerat cea mai valoroasă marfă de negoţ. Uleiul de măsline a fost unul dintre secretele de longevitate ale franţuzoaicei Jeanne Calment, care a trăit 122 de ani. Bogat în compuşi valoroşi, acest ulei promite protecţie în faţa celor mai temute boli.

Întăreşte sistemul imunitar

Fiind un puternic antioxidant, uleiul de măsline consolidează şi protejează sistemul imunitar, contribuind astfel la întărirea organismului în lupta cu infecţiile.

Protejează inima

Într-un studiu de cercetare, cei care au folosit în mod regulat ulei de măsline, atât pentru gătit, cât şi ca pansament, au avut un risc cu 41% mai mic de accident vascular cerebral, comparativ cu cei care nu au consumat deloc, ceilalţi factori fiind egali. În plus, uleiul de măsline conţine polifenoli, care ajută la menţinerea în limite normale a colesterolului.

Integral pe Click pentru femei



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.