Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Zeci de bucureșteni au fost amendați într-o singură zi pentru că nu au respectat regulile privind circulația bicicletelor și a trotinetelor electrice. Cei mai mulți au fost sancționați deoarece nu au circulat pe banda dedicată lor.

Polițiștii Brigăzii Rutiere au acționat miercuri în mai multe zone din Capitală. Acțiunea a vizat cu precădere prevenirea producerii accidentelor de circulație produse din cauza nerespectării prevederilor legale privind circulația bicicletelor și a trotinetelor electrice.

În urma activităților desfășurate au fost aplicate 100 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 29.000 de lei. 89 sancțiuni au fost pentru nerespectarea regulilor privind circulația bicicletelor, iar 11 i-au vizat pe proprietarii de biciclete.

Printre cei amendați de polițiști a fost un bărbat în vârstă de 30 de ani care a condus o trotineta electrică în Piața Victoriei și nu a respectat semnalul polițistului rutier, nu a circulat pe pista pentru biciclete special amenajată și nu a avut asupra sa cartea de identitate. Persoana a fost amendată cu 1450 lei, în timp ce un biciclist, aflat tot în Piața Victoriei, a primit o amendă de 580 de lei, pentru că nu a circulat pe pista dedicată.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.