Consilierul local PSD din Roşiorii de Vede, Adrian Mirea, şi-a însurat fiul la un local de fiţe. La petrecere au fost invitaţi oameni politici din toate partidele, scrie presa locală. Niciunul nu a fost deranjat de faptul că distracţia a fost gândită ilegal din start. Legea interzice petrecerile private în spaţii închise, cu mai mult de 20 de participanţi. Chiar şi în aer liber, numărul maxim este de 50 de participanţi.
Însă, la nunta consilierului de pe 12 iunie, au fost prezenţi peste 300 de oameni, scrie liberinteleorman.ro.
Masca de protecţie a fost un cuvânt străin pentru fiul politicianului şi pentru invitaţii săi. Acesta a fost îmbrăcat de prietenii săi, conform tradiţiei. Nici domnişoarele de onoare sau mireasa nu au respectat legea.
Au făcut o poză de grup în care distanţarea socială este zero. Prietenele ei au avut grjă ca mirele să găsească jartiera la locul potrivit, la finalul petrecerii.
Postările pe reţelele de socializare au curs. Nuntaşii au lăudat petrecerea şi au declarat că se simt ''cool'', claie peste grămadă. Cu toţii au uitat de teama de COVID şi s-au înghesuit să facă poze cu fiul consilierului şi cu mireasa acestuia. Singura măsură luată de autorităţi a fost amendarea organizatorului petrecerii, cu suma de 3.000 de lei. Localul a fost închiriat de către o persoană fizică.
Alte articole pe același subiect
- Oficial ONU: Aproximativ 2,5 milioane de sirieni au nevoie de ajutor umanitar
- Spitalele din Roșiori și Oradea, unde au fost percheziții DNA, verificate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății
- Un ambulanţier internat în spital, infectat cu SARS-CoV-2, s-a sinucis
- Raluca Turcan despre Gabriela Firea: E bine când oamenii se decid să intre în politică, competiţia e binevenită
- Topul escroceriilor de pe Facebook. Cum să te fereşti
- Preşedintele interimar Ucrainei ordonă o operaţiune de amploare împotriva militanţilor proruşi
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Avertizare de polei pe Autostrada A3 București – Ploiești. Trei accidente la primele ore
16 ianuarie 2021 10:55Nuntă cu 300 de participanţi, oprită de poliţişti vineri seară într-un restaurant din Tecuci. Nuntaşii, amendaţi
16 ianuarie 2021 10:51Trafic rutier blocat pe DN13, în județul Brașov, după ce două tiruri s-au lovit. O persoană a murit
16 ianuarie 2021 10:21Tragedie într-o familie din Olt. Un bărbat s-a împușcat din greșeală cu o armă de vânătoare
16 ianuarie 2021 10:17Cluj: Doi tineri au fost reţinuţi pentru înşelăciune prin oferte false de cabane spre închiriere
15 ianuarie 2021 19:07Ziarele de astăzi
Praf în ochi, după instalare. Coaliția nu are majoritate pentru a reduce Parlamentul la o singură Cameră
La doar câteva zile după ce și-a preluat mandatul de senator și, ca urmare a înțelegerii avute cu cei de la PNL și UDMR, Anca Paliu Dragu (USR- Plus) a devenit președinte al Senatului, aceasta a demarat proiectul prin care...
Editorial
O soluție pentru redresarea României: politizarea la domiciliu
De 31 de ani, politicienii români, și nu doar ei, refuză să înțeleagă că modelul politizării întregii societăți este unul care nu poate duce decât la dezastru. Din 1990 și până astăzi, societatea românească...