„Este un apel disperat, pentru că suntem într-o situaţie disperată. Există proprietari de centre comerciale care au înţeles conjunctura extraordinară şi neprevăzută pe care o traversăm, şi care au adoptat atitudinea corectă de dialog şi soluţiile comerciale evidente. Există, însă, mulţi proprietari care forţează plata integrală a chiriilor în condiţiile în care membrii noştri au activitatea suspendată. Nu este corect nici moral şi nici contractual, pentru că retailerii nealimentari nu au putut beneficia de spaţiile respective. Dacă nu se înţelege rapid că nu avem de unde acoperi asemenea costuri ne vom îndrepta spre colaps, iar efectele negative economice şi sociale vor fi extrem de ample”, susţine Cosmin Savu-Cristescu, secretar executiv RORETAIL.
„Retailerii nealimentari au în plan să nu deschidă magazinele şi să nu participe la redeschiderea centrelor comerciale din România dacă solicitările lor pentru stabilirea unui nou tip de relaţie comercială nu primesc un răspuns favorabil”, atenţionează Organizaţia Patronală a Retailerilor din România.
Integral pe Adevărul
Alte articole pe același subiect
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
FIC: Investiţiile din acest an ating un maxim istoric şi pot juca rolul de catalizator în relansarea creşterii economice
2 martie 2021 20:27Florin Cîțu, despre banii alocați pentru ajutoarele sociale: „Avem grijă și de cei care au avut mai puțin noroc în viață”
2 martie 2021 19:01Benzina şi motorina ar putea ajunge la 6 lei pe litru până la sfârşitul anului
2 martie 2021 12:34Avem cele mai mari salarii din Europa Centrală și de Est în administrația publică. Cum pot fi ele re-așezate
2 martie 2021 11:33Gripa aviară scumpeşte carnea de pui. Cu cât va creşte preţul la acest aliment de bază
2 martie 2021 9:52Editorial
Sportul mascat e chin curat. De ce elevii?
Ca vechi și actual sportiv, pot să vă spun că a face sport cu masca de protecție anticovid pe figură nu e bine deloc. În special în sporturile cu alergare, cu frecvență respiratorie și puls ridicate, masca îngreunează...