Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat la Antena 3 că discursul lui Klaus Iohannis, prin care acuza că social-democrații susțin proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc, a fost strict politic.

"Presupun că orice om de bună credință are anumite așteptări de la persoana care ocupă cea mai mare poziție în stat. A fost un atac politic, grosolan, de neacceptat, pe o specualație legislativă și pot să detaliez dacă doriți. Fondul e unul politic. Eu vreau să trăiesc într-o Românie normală, care să nu mai fie aruncată în trecut. O astfel de temă aruncă România în trecut și o astel de abordare.N-am înțeles de ce nu ne-am limitat la un atac la PSD sau la adresa mea, a trebuit să depășească granițele României. N-am înțeles acest conflict interetnic gratuit într-o Românie a anului 2020.

Am văzut și eu ieșirile liderilor politici de etnie maghiară. Cred că n-a fost bine primit acest atac. Noi vorbim aici de o inițiativă legislativă care reapare periodic. E din 2004, cred că atunci a fost luată cel mai în serios, pe urmă a fost copiată și a reapărut în 2005, în 2017, în 2019. Intră într-un circuit parlamentar. Dacă ne uităm la contextul în care a intrat, nu are nicio relevanță ieșirea președintelui și contextul real din Parlament. Nu s-a dat niciun vot în Camera Deputaților pentru această inițiativă legislativă. Votul din Camera Deputaților a fost în unanimitate negativ, proiectul plecând la Senat cu propunerea de respingere. Președintele cunoștea acest lucru", a spus Ciolacu la Antena 3.

Marcel Ciolacu spune că președintele Iohannis acționează politic și că ar fi trebuit să fie preocupat de problemele reale prin care trece țara noastră.

"Îmi pare rău că președintele României nu iese din logica electorală. Ar fi trebuit să ne cheme pe toți la masă să discutăm problemele reale, pandemia și criza economică în care se află toată Europa și să găsim soluțiile cele mai bune.

Am auzit și alte acuze, că promovăm legi populiste. Îi reaminesc președintelui că toate legile care au trecut prin Camera Deputaților au fost votate de toate forțele politice, mai puțin de PNL, care le-a atacat la CCR", a mai spus Ciolacu.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.