Consiliul Naţional al Elevilor condamnă ordinul de ministru care prevede faptul că elevii au obligaţia de a participa la cursurile online organizate de către unităţile de învăţământ, fără a asigura, însă, un cadru legal care să permită achiziţionarea infrastructurii necesare desfăşurării acestor cursuri (tablete, calculatoare etc.), atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice.

Potrivit unui comunicat al CNE transmis AGERPRES, această măsură are un profund caracter discriminatoriu, având în vedere faptul că în România sute de mii de copii trăiesc la limita subzistenţei, neavând acces la facilităţi precum internet, infrastructură electronică.

"Până la momentul actual, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a ignorat total nevoia elevilor de acces la educaţia online: nu am văzut o politică fermă pentru garantarea accesului în tot acest timp. În timp ce state precum Republica Moldova, Italia, Noua Zeelandă au alocat resurse bugetare pentru a cumpăra dispozitive pentru elevii din comunităţi dezavantajate, deşi rectificarea bugetară permitea, MEC nu a cerut fonduri. Mai mult decât atât, acum se doreşte introducerea obligativităţii pentru elevi la orele online, problema cu accesul nu mai reprezintă o prioritate pentru doamna ministru", a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Integral pe Agerpres



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.