Fostul subprefect de Botoşani Paul Secrieru, în vârstă de 33 de ani, a decedat, vineri după-amiază, în urma unui accident produs la ieşirea din localitatea botoşăneană Huţani, după ce maşina pe care o conducea s-a izbit de un copac de pe marginea drumului, potrivit Mediafax.

Potrivit poliţiştilor, fostul subprefect a pierdut controlul volanului întrucât nu a adaptat viteza la carosabilul umed şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.

"Din primele cercetări făcute la faţa locului, putem afirma că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed. Pe drumul european E 85, pe porţiunea unde s-a produs accidentul este o limitare de viteză de 70 de kilometri la oră, dar deocamdată nu ştim dacă avea o viteză mai mare", a declarat inspectorul Andi Barbacaru de la Poliţia Rutieră Botoşani.

La faţa locului au ajuns echipaje de ambulanţă şi de descarcerare, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa lui Paul Secrieru.

Paul Secrieru a ocupat funcţia de subprefect al judeţului Botoşani în perioada octombrie 2009 - iunie 2010, iar după terminarea mandatului, a devenit executor judecătoresc, preluând biroului tatălui său, care a murit în urmă cu un an.

Paul Secrieru era căsători şi avea o fetiţă de aproximativ patru ani.

Integral pe România Liberă



Comentarii

wholesale replica handbags cnexharune That's a good post. cnexharune wholesale replica handbags

14 septembrie 2012 14:48

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.