Liderii Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) au trimis o scrisoare deschisă premierului Emil Boc şi ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, prin care au arătat că în timpul recensământului au avut loc grave nereguli care ar fi putut influenţa rezultatele finale. Preşedintele interimar al PPMT, Tibor Toro, a declarat că aceste rezultate eronate ar putea să influenţeze în mod negativ drepturile culturale şi lingvistice ale maghiarilor.

Ce spune Tibor Toro

Liderul maghiar a explicat că observatorii CNMT care au participat la recensământ au constatat o serie de probleme şi lipsă de transparenţă în derularea procesului. "Recensământul are o importanţă deoasebită din punctul de vedere al unei comunităţi naţionale, deoarece o serie de drepturi minoritare sunt legate de proporţia acestuia. Observatorii acreditaţi din partea CNMT au constatat o serie de nereguli prin care a fost încălcat caracterul transparent al activităţilor specifice recensământului. Neregulile de la recensământ pot denatura rezultatele acţiunii şi pot influenţa direct drepturile culturale şi lingvistice ale maghiarilor. Avem dubii serioase faţă de colectarea datelor de la recensământ", a spus Tibor Toro.

Formulare completate cu pix care se şterge

Una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat observatorii CNMT a fost lipsa de colaborare a autorităţilor. Tibor Toro a dat ca exemplu faptul că acreditările au fost eliberate la o săptămână de la începerea recensământului.

"CNMT şi PPMT analizează posbilitatea de a depune o sesizare în instanţă la contencios adminstrativ astfel încât să poată lucra observatorii în continuare la prelucrarea datelor. Am putea acţiona în instanţă Comisia Naţională de Recensământ, ministrul Administraţiei şi Internelor şi mai multe prefecturi", a precizat liderul PPMT, care a spus că doreşte ca pe parcursul perioadei de centralizare a datelor procesul de analizare a informaţiilor adunate la recensământ să fie în continuare transparent.
Toro a mai spus că din mai multe localităţi ardelene au fost sesizări legate de modul de prezentare şi înregistrare a întrebărilor privind etnia, limba maternă şi religia, în condiţiile în care unii recenzori "au refuzat sau au uitat" să pună aceste întrebări.

De asemenea, radicalii maghiari din CNMT şi PPMT au constat şi probleme cu privire la înregistrarea persoanelor temporar plecate în străinătate. "În multe cazuri, recenzorii nu au înregistrat pe ambele formulare, P şi M, persoanele de etnie maghiară plecate. Nu a fost respectată metodologia corectă. De asemenea, alţi recenzori au completat formularele cu stilouri cu gel care se şterge şi permite ştergerea fără urme, existând suspiciunea ca răspunsurile date să fie modificate", a mai spus Toro.
Tibor Toro a mai precizat că liderii CNMT şi PPMT îşi rezervă dreptul de a face reclamaţii la Comisia Europeană şi la Parlamentul European.

Integral pe România Liberă



Comentarii

daniel Nu , nu este adevarat ca de obicei va scarpinati unde nu trebuie cu obiectul gresit PS.foloseste vaselina!

3 noiembrie 2011 8:42

sandor in familia mea, scarbit de atitudinea agresiva a radicalilor magyari, de care ne este rusine si chiar ii dezaprobam am preferat sa nu ne trecem nici unul magyar... ci am ales a doua etnie din familie ( nu uitati tovarasi CNMT-isti si PPMT-isti ca majoritatea covarsitoare a magyarilor transilvaneni provin din familii mixte!). La celalalt recensamant jumatate ne-am trecut magyari si jumatate din familie romani.

3 noiembrie 2011 3:17

Privitor E adevarat ca dupa Budapesta, Bucurestiul e cel de-al doilea oras al lumii cu populatie Maghiara?

3 noiembrie 2011 0:08

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.