Universitatea şi CFR Cluj se întâlnesc deseară în primul „derby de Cluj" pe Cluj Arena, iar Claudiu Niculescu şi Ioan Andone sunt pentru prima dată faţă în faţă din postura de antrenori. Meciul va începe la ora 21:30, iar până acuma au fost vândute peste 10.000 de bilete.

Feroviarii au nevoie de cele trei puncte ca de aer. Cu patru etape înainte de final, CFR, Vaslui, Steaua şi Rapid sunt despărţite de cinci puncte în clasament, aşa că dacă CFR-ul îşi doreşte să câştige campionatul nu-şi mai permite alţi paşi greşiti.

Războiul declaraţiilor

"Urmează un meci al întregii suflări «U»-iste, nu vreau să-l caracterizaţi ca un duel dintre mine şi Ioan Andone. Nu mă interesează statistica sau rezultatele care au fost între «U» şi CFR de-a lungul vremii. Nu cred, ci sunt sigur că putem câştiga", a spus Claudiu Niculescu, imediat după partida cu Sportul Studenţesc.

„Puteam să pierdem şi cu 7-0 cu Sportul, pe noi ne interesează doar să oprim CFR-ul din drumul spre titlu. Sunt convins că toată ţara va ţine cu noi în meciul cu CFR, toată lumea a văzut ce s-a întîmplat în ultimii ani în fotbalul românesc", a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al "alb-negrilor", Felix Grigore.





Integral pe Adevărul



Comentarii

Dan D-l Felix e bolnav.El chiar crede ca toata tara va tine cu"U".Da ,am vazut ce s-a intamplat in fotbal,in ultimii ani :a-ti vandut echipa unora care nu au nici o legatura cu Clujul,cu Ardealul.Asta s-a intamplat d-le "Felix"

8 mai 2012 14:29

Dan Hai C.F.R.!

8 mai 2012 14:19

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.