România a reuşit să intre din nou în Cartea Recordurilor prin fotografia cu cele mai multe zâmbete de copii din lume.

În „Fotografia cu cele mai multe zâmbete" apar peste 580 de copii care, în luna octombrie a anului trecut, au venit să sărbătorească alături de Asociaţia Telefonul Copilului şi Romtelecom, cei zece ani de parteneriat în operarea liniei gratuite 116 111 destinată protecţiei drepturilor copiilor din România.

Pentru a marca cele peste 30.000 de cazuri soluţionate de Asociaţia Telefonul Copilului, împreună cu autorităţile, cei peste 580 de copii prezenţi la eveniment au zâmbit în grup camerei foto. "În fiecare zi suntem într-o competiţie pentru a schimba în bine viaţa cât mai multor copii. Recunoaşterea recordului de World Records Academy reprezintă pentru noi o încununare a ceea ce pot însemna eforturile noastre - zâmbete infinite. Mai avem însa un plan: vrem să doborâm recordul la cei mai mulţi copii fericiţi", a declarat Cătălina Florea, director executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului.

Asociaţia Telefonul Copilului este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, activă în domeniul protecţiei drepturilor copilului. În fiecare zi, între orele 8.00-24.00, membrii asociaţiei răspund copiilor şi părinţilor la linia de asistenţă gratuită, unică la nivel european, 116 111, specializată în domeniul protecţiei drepturilor copilului.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.