LA Timişul de Sus s-a deschis primul observator turistic pentru animalele sălbatice

Regia Pădurilor Kronstadt a realizat un refugiu modern, dotat cu geamuri termopan şi izolaţie fonică, special pentru turiştii care doresc să observe urşii şi porcii mistreţi care iau cina la locul special de hrănire. Inginerii silvici vor organiza seri de observaţie, în care pun la dispoziţie binocluri cu vedere pe timp de noapte şi transportul cu maşini de teren.
Observatorul turistic a fost construit pe Valea Timişului Sec, la mai bine de un kilometru de DN1, pe raza localităţii Timişul de Sus. Construcţia a costat peste 1.000 de euro, este una modernă şi se deosebeşte de observatoarele vânătoreşti prin confortul pe care îl asigură turiştilor: este închis, acoperit şi are vizete cu geamuri termopan pentru izolare fonică. „Avem un observator turistic de unde vom realiza observaţii cu turiştii care vor să imortalizeze cu aparatele foto şi camerele video viaţa sălbatică. Aici vin în principal urşi şi mistreţi, dar şi cerb şi căpriori – specii principale din fauna cinegetică”, a declarat ing. silvic, Călin Gotea, de la Regia Pădurilor Kronstadt.
Din acest observator, turiştii pot observa cum vin la cină urşii şi porcii mistreţi din lotul de vânătoare Timiş 18. Zilnic, inginerii silvici aduc nutreţuri şi dulciuri pentru necuvântătoare, iar urşii primesc chiar şi ciocolată cu caramel. „Avem hrană concentrată, porumb, hrană pentru urs, iar pentru cervide, asigurăm fân în perioada de iarnă”, ne arată Gotea. Regia Kronstadt a montat şi un dispozitiv special pentru hrana cu crochete a urşilor.
Acesta este primul observator, însă Kronstadt RA va construi încă trei-patru astfel de puncte de observaţie, în Poiana Braşov şi Predeal. Inginerii silvici vor organiza seri de observaţie în care pun la dispoziţie binocluri cu vedere pe timp de noapte şi transportul cu maşini de teren.
Deocamdată nu au fost fixate tarifele pentru astfel de seri, proiectul turistic urmând să fie pus în practică în cursul anului viitor.

Integral pe Bună ziua Brașov



Comentarii

Bruno Ajung la concluzia ca toti prostii Romaniei si-au dat intalnire in administratiile de stat si locale. Cum sa faci asemenea proiecte in orase si done de destindere amenajate, ca de ex. Poiana Brasov? Si dupa asta te miri ca animalele salbatice ataca turistii si dsaptamanal cate un turist este spitalizat in urma atacurilor animalelor salbatice, ursi si mistreti ..!? DA este adevarat, asemenea activitati exista in lume insa nu in zone turistice de schii, biking, drumetie samd ci in zone inchise si interzise rusitilor altfel decat in deplasari cu echipaje de paza organizate pe numar limitat de turisti. Sper ca cineva sa-i traga de urechi pe idiotii care nu stiu ce fac si sa mute posibilele activitati de acest fel in rezervatii inchise, ca animalele sa nu mai simta nevoia sa iasa de acolo, primind des hrana si dulciuri speciale pt ele.

5 august 2016 0:11

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.