Dacă dreapta franceză este pe cale să-și aleagă candidatul pentru alegerile prezidențiale din 2017, un război rece îl opune, pe flancul stâng, pe președintele Francois Hollande premierului său Manuel Valls în ceea ce privește învestitura socialistă, relatează vineri AFP. Hollande, aflat la sfârșit de mandat și foarte nepopular, menține suspansul cu privire la eventuala sa candidatură în alegerile primare socialiste ce vor fi organizate în ianuarie. El urmează să se pronunțe în acest sens până în data de 15 decembrie, data limită pentru înaintarea candidaturilor. La rândul său, șeful guvernului francez, Manuel Valls, este nerăbdător, în mod clar pregătit să accepte provocarea. "Ar trebui ca lucrurile să meargă mai bine", a rezumat recent purtătorul de cuvânt al executivului francez, Stephane Le Foll, confirmând degradarea relației dintre Hollande și Valls după publicarea unei cărți de confidențe făcute de președinte unor jurnaliști de la Le Monde, carte ce continuă să stârnească dezbateri. Printre zvonuri privind îndemnuri împotriva lui Hollande sau în favoarea lui Valls, război de influență în parlament, mici fraze acide între persoanele din anturajul celor doi, tensiunea a atins în ultimele săptămâni paroxismul.

Integral pe Agerpres



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.