În ultimu week-end de toamnă, vremea se va menține caldă pentru această perioadă a anului, iar cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse, mai ales dimineaţa, se va semnala ceaţă, informează Mediafax.

Sâmbătă. În țară

În restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei şi cu precădere în zonele joase de relief, vremea va fi predominant închisă, cu ceaţă şi trecător burniţă. În cursul nopţii va ploua slab, local în Banat şi Oltenia şi cu totul izolat în Crişana şi Muntenia. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 14 grade, iar cele minime se vor încadra între -1 şi 7 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, spre -6 grade.

București

Vremea va fi predominant închisă, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă şi burniţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi în jurul a 7 grade, iar cea minimă de 2...3 grade.

Duminică. În țară

Vremea va fi în general închisă. În prima parte a zilei, local va ploua în vest şi în sud-vest, iar începând de după-amiază, dar mai ales în timpul nopţii se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în nordul şi centrul ţării. Treptat vor predomina ninsorile în zona montană, cu precădere în cea a Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare în special în regiunile nordice şi centrale, iar la munte va deveni tare, viscolind ninsoarea. Îndeosebi dimineaţa va mai fi ceaţă pe spaţii mici în estul, centrul şi în sudul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 şi 10 grade, iar cele minime se vor situa între 0 şi 7 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.