Decidentul politic să lucreze alături de mediul de afaceri pentru a îndeplini acest deziderat al forței calificate de muncă, susține președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, care a deschis joi întâlnirea de lucru referitoare la Programul național de promovare a învățământului profesional de tip dual. 'Trebuie să avem o idee despre necesitățile economiei. Sunt lucrurile care trebuie să ne preocupe și cred că persoanele cu putere de decizie din învățământ trebuie să înțeleagă că această direcție nenegociabilă de a menține unele catedre trebuie schimbată pentru că (...) învățământul românesc a fost deteriorat din interior', a declarat președintele CCIR. Acesta a susținut că trebuie să privim cu seriozitate nevoile mediului de afaceri și că trebuie ca 'decidentul politic să lucreze alături de mediul de afaceri pentru a îndeplini acest deziderat al forței calificate de muncă, întrucât se pare că ne apropiem de o criză a forței de muncă', se arată într-un comunicat al CCIR.



Integral pe Agerpres



Comentarii

euro-Paulus: Bine, si CINE (trebuie DE URGENTA ARESTAT & JUDECAT pentru ca) "a deteriorat din interior" sistemul de învatamânt românesc ("aliniind"-ul la "pissa" si la alte EURO-ticalosii similare, n.m.)?! Cu respect, e-P

1 septembrie 2016 23:39

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.