Trei copii cu vârste de 9 ani, 12 ani şi, respectiv, 13 ani şi un tânăr de 22 de ani au fost daţi dispăruţi, luni, în râul Jiu, în zona Podari, printr-un anunţ la 112 făcut de mama a trei dintre aceştia, informează Agerpres.

După câteva ore de căutări, angajaţii ISU Dolj au reuşit să găsească pe doi dintre cei patru, care erau decedaţi la câţiva km de locul în care a fost anunţată dispariţia. 

Tania Vâlceanu, reprezentant al ISU Dolj, a precizat că echipa de scafandri şi Detaşamentul 1 de Pompieri Craiova continuă căutările celorlalţi doi dispăruţi. "Până în acest moment echipajul ISU a găsit o fetiţă de 12 ani şi un băiat de 22 de ani care, din păcate, erau decedaţi. Cei doi au fost găsiţi la circa 5 kilometri, respectiv 10 kilometri de locul în care a fost anunţată dispariţia", a declarat Tania Vâlceanu.



Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.