Vaccinul Hexacima pentru bebeluşi nu se găseşte de câteva săptămâni, în cabinetele medicilor de familie din mai multe judeţe din ţară, au declarat oficiali din Ministerul Sănătăţii. Vaccinul hexacima, cel care imunizează copiii împotriva a şase boli, lipseşte din cabinetele medicilor de familie de câteva săptămâni. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au confirmat că există întârzieri în aprovizionarea cu vaccinul Hexacima la nivel naţional. Potrivit oficialilor din minister, contractul cu firma producătoare a fost semnat în luna martie, însă producătorul nu a putut asigura stocul. Problema ar urma să fie remediată în următoarele zile, urmând să fie semnat un nou contract, au mai spus sursele citate. În judeţul Dolj reprezentanţii medicii de familie susţin că întârzierea este de două luni. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj au declarat că au făcut comandă la Ministerul Sănătăţii, dar până acum dozele de vaccin nu au fost trimise în judeţ.



Integral pe Mediafax



Comentarii

va Asa se intimpla de cind ati "desfiintat" practic institutul Dr Cantacuzino. Cu vaccinurile produse de acestia au fost vaccinate generatii intregi si cel putin din cunostintele mele nu au fost reactii adverse puternice. Asta miroase a favorizarea firmelor straine. Noi sintem prosti incit nici gunoiul nu-l mai putem stringe, doar strainezii au "capacitate" de a face ceva.

11 mai 2016 15:49

carmen Foarte bine..sa nu se mai gaseasca deloc.. este vaccinul hexamoarte

10 mai 2016 20:23

Situatie absolut normala, cu acest guvern "vaccinat" cu "Tehnoci(u)ma"

10 mai 2016 18:48

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.