“Este foarte important să nu facem paşi înapoi şi să deviem de la procesul de consolidare fiscală şi de la stabilitatea financiară. Să nu punem sub semnul întrebării principiile de bază ale economiei prin iniţiative contrare acestui lucru. După criză din 2008, am reuşit să aducem deficitul la 1%. Rezervele au crescut cu 6 miliarde de euro deşi au fost returnate fondurile de la FMI. Costul la care statul se împrumută e la minime istorice. Trebuie să fim realiști. Personal nu am văzut niciodată pericole mai mari la adresa stabilității”, a spus Isărescu în cadrul unei conferinţe care are ca temă centrală strategia de dezvoltare a ţării.

“Situaţia macro excelentă nu se reflectă la nivelul populaţiei. Mulţi omeni şi firme mijlocii o duc în continuare greu. Realist privind şi cu durere constatăm că nu avem o autostradă care să treacă Carpaţii. Jumătate dintre localităţi nu au apă curentă. Toate aceste necesită investiţii şi cele mai multe publice. PIB-ul ar fi mai mare dacă am avea o infrastructură îmbunătăţită. Ne confruntăm cu riscul de a pierde o parte din progresele atât de greu obţinute. Ţara are nevoie de stabilitate legislativă şi de legi clare care să nu creeze confuzii. Darea în plata ridică câteva probleme. La promovare a avut în vedere protejarea celor cu situaţie socială dificilă. Sprijinim în totalitate opinia Guvernului conform căreia acestei legi trebuie să i se întărească caracterul social”, a mai comentat guvernatorul BNR.

“Prima Casă nu trebuie să fie inclusă în această lege. Cererea de reexaminare a Preşedintelui a primit din partea BNR un răspuns detaliat. Peste 20 de pagini se găsesc în Parlament pentru a fi dezbătute. Acolo nu sunt nici intimidări, nici ameninţări”, a spus Isărescu.

“Contractul este în toată lumea legea părţilor semnatare. Încheierea şi derularea contractelor trebuie să fie domniată de principiul consensualizarii. În ipoteza în care pe parcursul derulării contractului, situaţia unei părţi se modifică substanţial, prin bună înţelegere cele două părţi trebuie să convină. BNR a venit şi stă pregătită la cererea de reexaminare. Încercăm să arătăm că aceste principii sunt cele pe baza cărora se poate construi o intervenţie în favoarea celor grav afectaţi de criză. Punctul nostru de vedere corespunde intervenţiilor din ţară şi din afară ţării care s-au pronunţat pe subiect. BNR susţine şi va susţine negocierea dintre băncile comerciale şi clienţi care să conducă la soluţii echilibrate. Acest proces de reumanizare, de negociere trebuie efectuat în baza unor criterii obiective care să justifice începerea acestui proces de renegociere. Finalizarea ei trebuie să fie o reîmpărţire a poverii între bănci şi clienţi. Nu o împărţire a riscurilor, ci a poverii suplimentare, apărută că urmare a crizei. Această povară suplimentară se poate introduce prin textul legii”, a spus Isărescu, citat de Hotnews.


Comentarii

hg1 Nene bancherule?Incerci dta sa mai tii drapelul echilibristicii,dar politica dusa si de bancheri ca si de politicieni este dezastroasa! Daca aveati o politica bancara sanatoasa,stricta,bazata pe legi de piata,de cinste si nu de inselaciune ,distrugere cum o fac toti,nu ajungeam aici!Coi va faceti numai ca tineti steagul,dar el sa decolorat si bate spre alte culori,mai degraba africane,decit europene!Asa ca treziti-va,mai ales ca esti oltean si faci de ras neamul!Nu-i asa!?

16 martie 2016 18:36

vasilache Pt. Vasile Barna : De ce nu se citeste contractul ? Cine a luat altfel de contracte si le-a achitat in conditiile stipulate a fost mai prost sau ? NIMENI SI NIMIC NU A OBLIGAT PE CINEVA SA FACA IMPRUMUTURI...NU A STAT NIMENI CU ARMA LA SPATELE LOR SA SEMNEZE !!! Au decis in cunostinta de cauza...

15 martie 2016 12:26

VASILE BARNA Negociere cu clientii ? Hai sa fim seriosi.Domnnii colegi ai dumneavoasta stiu sa arate usa daca incerci sa deschizi gura la adresa contractului redactat dupa bunul lor plac.

15 martie 2016 12:17

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.