Ministerul Educaţiei şi-a propus, în 2016, cinci obiective strategice, printre care extinderea la scară naţională a învăţământului profesional dual, măsuri de creştere a ratei de absolvire a şcolii şi de promovare a bacalaureatului, dar şi simplificarea prevederilor privind recunoaşterea diplomelor.

Astfel, un prim obiectiv este "Asigurarea transparenţei în educaţie şi cercetare", care se va derula prin proiectele "Crearea unui mecanism integrat de asigurare a transparenţei în educaţie şi cercetare", "Clarificarea cadrului normativ şi instituţional în domeniul educaţiei şi cercetării", "Corelarea sistemelor informatice existente în instituţiile din educaţie şi cercetare" , "Creşterea accesibilităţii publice a datelor privind instituţiile şi activităţile din educaţie şi cercetare".



Integral pe Mediafax



Comentarii

va Va multumesc ca imi stergeti comentariul, inseamna ca va deranjeaza. Nu am vazut nici o masura pt ridicarea nivelului absolventilor de diverse forme de scolarizare. Societatea are si ea partea eide vina ca solicita studii mai inalte decit activitatea depusa. Nu cred ca sa fi casier la un mare magazin trebuie sa ai studii economice nici sa dai credite la o banca. Cred ca se pot da nenumarate exemple de acest fel.

15 ianuarie 2016 23:25

mihai scoateti camerele si trec bacu 100%!

15 ianuarie 2016 21:15

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.